Lot de lot pentru EURO!** Tadici a convocat toate cele opt românce de la Oltchim și deplasează o națională redutabilă la turneul final din Serbia

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
Redactor:
Robert ZANFIR
Lot de lot pentru EURO!** Tadici a convocat toate cele opt românce de la Oltchim și deplasează o națională redutabilă la turneul final din Serbia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tadici a convocat toate cele opt românce din lotul Oltchimului

Cu mai puțin de o lună înainte de startul Campionatului European, Gheorghe Tadici a conturat lotul pe care va miza în prima competiție majoră de la revenirea lui pe banca tehnică a naționalei. Alături de jucătoarele experimentante, selecționerul va miza pe mai multe jucătoare tinere, gen Pintea, Țăcălie, Buceschi sau Perianu, care pot prinde cel puțin două cicluri olimpice la prima reprezentativă. În total, Tadici a convocat șapte handbaliste până în 25 de ani (n.r. posibil opt dacă va fi chemată și Dincă), dar scheletul de bază este orientat către jucătoarele cu experiență. „Am considerat că o serie de debutante trebuie să crească alături de câteva fete experimentate”, ne-a declarat Tadici.

Pentru moment, selecționerul s-a decis pentru 18 tricolore, iar până luni va mai chema încă o jucătoare, cel mai probabil va alege între Hotea (Brașov) și Dincă („U” Cluj). Cu lotul convocat, Tadici va pleca la un turneu în Germania (24-25 noiembrie), iar la sfârșit va stabili lotul de 18 pentru Euro.

Lotul României pentru turneul amical din Germania
portari: Ungureanu, Smedescu, Tolnai
extreme: Curea, Nechita, Paraschiv
pivoți: Manea, Stanca, Pintea
linia de 9 metri: Neagu (foto), Meiroșu, Țăcălie, Vizitiu, Vădineanu, Brădeanu, Buceschi, Perianu, Geiger

Am ținut cont de forma fetelor în campionat, dar mai ales în Liga Campionilor
Gheorghe Tadici, selecționer

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele