Spania – Croația este finala Campionatului European de Handbal Masculin 2020!

Redactor:
Marius Hutu
Spania - Croația este finala Campionatului European de Handbal Masculin 2020!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Spania și Croația sunt cele două finaliste ale Campionatului European de Handbal Masculin 2020. Cele două reprezentative luptă pentru titlu, duminică, de la ora 17:30, la Stockholm. Învingătoarea obține și calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

  • Croația va juca a treia finală în istoria Campionatelor Europene, după ce a învins Norvegia cu 29-28 la capătul a 80 de minute de joc. Prima semifinală a avut nevoie de 20 de minute de prelungire pentru a fi decisă câștigătoarea. După 60 de minute a fost 23-23, după 70 de minute scorul a fost 26-26.
  • Spania a avut, în schimb, un meci la discreție, reușind să elimine Slovenia cu 34-32. Ibericii și-au dominat adversarii mai clar decât a arătat scorul final.
  • Spania și Croația au fost adversare și în grupa principală, la final scorul fiind egal, 22-22.

SPANIA – SLOVENIA 34-32 (final)

Spania a controlat aproape tot meciul, reușind să se desprindă fără mare dificultate, grație unui joc de contraatac la superlativ. Ibericii s-au desprins la șase goluri la începutul părții secunde. Și totuși, pe final au avut emoții, după ce s-au „jucat” în ultimele minute.

Spania a obținut însă calificarea în a treia finală consecutivă la Euro.

Statistica meciului:

● Slovenia a venit la un gol distanță de Spania, 33-32, dar nu a mai avut timp să și egaleze. Alex Dujshebaev a spulberat toate emoțiile cu un gol pentru 34-32, cu 13 secunde înainte de final.

● Slovenii s-au apropiat la 32-30 în minutul 57, după ce spaniolii au tratat cu lejeritate ultimele minute.

● Selecționerul Ljubomir Vranjes a primit eliminare de 2 minute, iar Slovenia a pierdut mingea la scorul de 29-25 în minutul 50.

● Bombac și Dolenec reaprind speranțele în tabăra Sloveniei, după ce au redus din diferență, 23-26 (min. 44). Spania a dat senzația că s-a relaxat în ultimele minute.

● Aleix Gomez ratează o aruncare de la 7 metri, dar își ia revanșa în scurt timp cu o reușită de pe propriul semicerc, în poarta goală a Sloveniei. Spania are în continuare un avantaj confortabil, 25-20 (min. 41)

● Spania face furori pe contraatac și la începutul reprizei a doua. Cu multe goluri ușoare, selecționata lui Jordi Ribera zburdă spre finala Campionatului European, 22-16 (min. 34).

Statistica meciului Spania – Slovenia după prima repriză:

Spania este la 30 de minute de finală, după ce a terminat prima repriză cu un avantaj destul de consistent, 20-15. Defensiva Sloveniei nu a putut face față tăvălugului iberic.

● Ibericii înscriu la foc continuu și ajung la o diferență de cinci goluri, 18-13 (min. 26). Jocul lor de contraaatac este fascinant.

● Spania rupe echilibrul pe contraatac, 13-9 (min. 21).

● După șapte egalități consecutive, Maqueda marchează în poarta goală a Sloveniei și ajută Spania să se desprindă pentru prima dată (10-8).

● Slovenia nu a primit foarte multe șanse înaintea semifinalei să bată Spania, dar este bine de tot în joc după 13 minute. Blaz Janc a marcat două goluri consecutive pe contraatac (6-5, Slovenia).

● Spania trece la conducere pentru prima dată în minutul 10, după un gol marcat de Alex Dujshebaev (scor 4-3).

● După primele patru atacuri irosite, Spania a egalat Slovenia în mai puțin de 30 de secunde (2-2), cu două contraatacuri realizate de Entrrerios și Guardiola.

● Slovenia ia un start perfect. Ferling are două parade, iar Blagotinsek a marcat două goluri în primele 3 minute. Și în acest meci s-a distat o primă eliminare rapidă, pentru Mackovsek.

Federația Europeană de Handbal ne propune duelul Raul Entrerrios vs Dean Bombac la a doua semifinală.

NORVEGIA – CROAȚIA 28-29 (final)

Sander Sagosen a terminat partida cu 10 goluri, a egalat recordul lui Kiril Lazarov – 61 goluri (cele mai multe înscrise la o ediție), dar tot nu a fost suficient pentru a răpune și Croația. Selecționata lui Lino Cervar dispută a treia finală după cele din 2008 și 2010, ambele pierdute la patru goluri diferență cu Danemarca (24-20), respectiv Franța (25-21). Prin această victorie, Croația a obținut și calificarea directă la Mondialul din 2021.

Iată și câteva date statistice la final:

Croația este în finală, după o nouă paradă a lui Sego și un gol al lui Musa în minutul 79:56. Scor final 29-28. Meciul va intra cu siguranță în istorie. Cu 8 goluri marcate, Duvnjak a fost desemnat omul meciului.

● Sagosen trimite în bară în minutul 79. Duvnjak scapă și el mingea în atac. Nervii sunt întinși la maximum, echipele par ”stoarse”.

● Croația face aeriană în minutul 77, Bergerud intervine salvator. Nordicii pierd al doilea atac la rând în urma unui fault.

● Meciul continuă să ofere momente de dramatism. Croația marchează două goluri la rând, ultimul pe contraatac prin Horvat. Apoi, Sego este din nou erou între buturi. Se termină însă egal și după 75 de minute: 28-28. Cele două naționale nu se pot desprinde! Dacă în minutul 80 va fi tot egal, se trece la aruncări de departajare.

● Marin Sego intră în noua repriză de prelungiri cu o altă paradă, dar Croația nu a profitat la atacul următor. Până la urmă tot Norvegia preia conducerea, prin Joendal, 27-26 (min. 73).

Avem încă 10 minute de prelungiri, după ce Duvnjak a egalat din 7 metri la 26-26 în minutul 70:00. Semifinala este absolut fabuloasă. Cine nu a văzut-o, are de ce să regrete.

● Norvegia profită de o greșeală a Croației și revine în avantaj după ce a fructificat pe contraatac, 26-25 (min. 68).

● Stepancic se lansează spre poartă și înscrie pentru 25-24. Același Sagoser egalează după câteva secunde, 25-25 (min. 67).

Prima repriză a prelungirilor s-a încheiat, este consemnată în continuare egalitatea, 24-24.

● Duvnjak marchează primul gol în prelungiri, după o altă aruncare de la mare distanță. Sagosen vine imediat cu replica.

S-a alergat aproape 60 de kilometri în primele 60 de minute:

Prima semifinală a intrat în prelungiri, după 23-23 în timp regulamentar. La Mondialul din 2017, Norvegia a învins Croația după prelungiri în semifinale, cu 28-25.

● Joendal egalează la 23-23 în minutul 59:30. De necrezut, a fost doar primul gol marcat cu extrema de Norvegia. Lino Cervar solicită time-out cu 21 de secunde înainte de final.

Excepțional! Matej Asanin apără din nou o aruncare de la 7 metri, într-un moment în care Croația a rămas în inferioritate (min. 58).

● Duvnjak este omul momentului, după ce a marcat al doilea gol consecutiv. Croația pune Norvegia sub mare presiune, 23-22 (min. 57).

● Matej Asanin apără un 7 metri cu capul în fața lui Sagosen, Croația egalează prin Duvnjak la faza imediat următoare, 22-22 (min. 56).

● Momente dramatice la Stockholm. Bergerud apără din nou un contraatac al Croației, în fața lui Igor Karacic. Pe contră, Gullerud aduce Norvegia în avantaj, 22-21 (min. 54).

● Arbitrii au dictat deja nouă eliminări (5-4 pentru Croația la acest capitol). Sagosen profită de superioritate și trimite o nouă minge direct în vinclu, 21-21 (min. 52).

● Se intră în ultimele 10 minute la egalitate, 20-20.

● Sander Sagosen marchează un eurogol, cu o bombă de la 9 metri. Starul nordicilor a înscris al 7-lea gol în acest meci și egalează la 19-19 în minutul 48.

● Încă o răsturnare de situație. Croația pleacă pe contraatac și este din nou la comandă, 18-17. Semifinala este absolut superbă, micile detalii vor face probabil diferența la final.

● Sagosen aduce Norvegia în avantaj (17-16, min. 42), după ce a transformat o aruncare de la 7 metri.

Avem din nou egalitate în meci, după ce Eivind Tangen și-a pus „stânga” în valoare și a lovit de trei ori în această repriză, 15-15 (min. 40).

● Tot Igor Karacic ratează incredibil pe contraatac desprinderea la patru goluri. Norvegia respiră ușurată și răspunde cu două goluri consecutive prin Johannesen și Gullerud (14-15, min. 38).

● Croații încep mai bine și în partea secundă, spre satisfacția miilor de suporteri prezenți la Stockholm. A ieșit la rampă și Igor Karacic (15-12, min. 35).

Iată și câteva date statistice după primele 30 de minute, conform site-ului oficial al competiției:

Croația a plecat în avantaj la cabine, cu 12-10. Pivotul Marino Maric a terminat cu 5 goluri din 5 aruncări, dar eroul primei reprize este totuși portarul Marin Sego, cu șase parade extrem de importante în economia jocului.

● Norvegienii au fost lipsiți și de șansă în ultimele minute. Au dat „bară-bară” în două faze consecutive. Croația deține controlul, 11-9 (min. 27).

● Portarul Marin Segio are câteva parade la rând și ajută Croația să se desprindă la 9-6 (min. 20), chiar dacă joacă din nou în inferioritate, după eliminarea lui Cindric. Horvat a marcat ultimul gol pe contraatac.

● Norvegia a avut două atacuri în superioritate numerică, dar nu a reușit să înscrie. Iar dacă nu au făcut-o nordicii, au marcat croații. Pivotul Marino Maric a ajus la cota 4 goluri, din tot atâtea aruncări, fiind omul primelor 17 minute (scor 8-6, Croația).

● Croația a intrat bine de tot în acest joc, deși a avut la început șansa a doua. Luka Stepancic reușește prima desprindere, 7-5 (min. 12).

● Croația „câștigă” bătălia primelor 10 minute, 5-4. Avem deja două răsturnări de scor.

● S-a restabilit egalitatea la eliminări după 5 minute, după ce a fost trimis pe bancă și Overby. Este egal și pe tabela de marcaj, 2-2.

● Arbitrii spanioli Oscar Raluy Lopez și Angel Sabroso Ramirez au arătat prima eliminare după nici 2 minute de joc. A fost dictată în tabîăra Croației, lui Domagoj Duvnjak.

● Federația Europeană de Handbal a făcut o comparație între Sander Sagosen și Igor Karacic, liderii celor două naționale la acest turneu final și oamenii care ar putea să decidă prima semifinală:


Campionatul European de Handbal Masculin 2020 a ajuns la ora semifinalelor, Norvegia – Croația (ora 19:00) și Spania – Slovenia (ora 21:30), care vor putea fi urmărite pe Prosport.ro în format LIVE SCORE și LIVE TEXT.

Dintre cele patru semifinaliste, doar Spania are în palmares titlul continental, obținut chiar la ediția precedentă, după o finală cu Suedia (29-23). Croația și Slovenia au la rândul lor prezențe în finale, în timp ce Norvegia este singura reprezentativă care nu a câștigat încă o medalie în istoria Europenelor.

Meciurile pot fi urmărite la TV pe DigiSport, Telekom Sport și Look Sport.

CE handbal masculin: Norvegia – Croația, ora 19:00

Norvegia și Croația au fost adversare și la Euro 2018. Croații au câștigat atunci cu 32-28, dar nicio reprezentativă nu s-a calificat în semifinale. Un an mai devreme, Norvegia a învins Croația în semifinalele Campionatului Mondial după prelungiri, cu 28-25.

Ambele reprezentative sunt neînvinse până acum. Dacă nordicii au obținut șapte victorii, selecționata lui Lino Cervar are șase victorii și un egal cu Spania (22-22).

Norvegia propune golgheterul Campionatului European 2020, pe Sander Sagosen – 51 de goluri, în timp ce Croația are cea mai bună defensivă – 22,14 goluri primite.

Croația este la a noua semifinală, în precedentele opt partide câștigând doar două. Norvegia are ca rezultat de vârf un loc 4 la Euro 2016.

CE handbal masculin: Spania – Slovenia, ora 21:30

Spania și Slovenia s-au înfruntat la rândul lor la ediția trecută. Slovenii au câștigat în Main Round cu 31-26, rezultat care însă nu a contat. Ibericii s-au calificat în semifinale și au câștigat apoi și titlul continental.

Spania a înregistrat șase victorii și un egal până în semifinale, în timp ce Slovenia a cedat două partide în Main Round, cu Ungaria (28-29) și Norvegia (30-33).

Reprezentativa condusă de Jordi Ribera are cel mai bun atac – 222 de goluri înscrise în 7 goluri, în timp ce golgheterul Sloveniei, Jure Dolenec, provine din campionatul Spaniei, de la FC Barcelona.

Slovenia este din nou în semifinale după 16 ani. Spania joacă a cincea finală consecutivă, iar pe ultimele două le-a și câștigat.

Ar mai fi de remarcat faptul că semifinalele se dispută la Stockholm, pe stadionul de fotbal, special amenajat pentru acest eveniment, având o capacitate de 23.000 de locuri.

Foto: EHF EURO

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen