Liga Zimbrilor, handbal masculin: Trei jucători extracomunitari, maximum opt străini sau minimum 8-10 români pe Raportul de joc? Detaliile care ar trebui știute înaintea ședinței de luni | ANALIZĂ

Redactor:
Marius Hutu
Liga Zimbrilor, handbal masculin: Trei jucători extracomunitari, maximum opt străini sau minimum 8-10 români pe Raportul de joc? Detaliile care ar trebui știute înaintea ședinței de luni | ANALIZĂ
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eliminarea „regulii celor trei jucători extracomunitari” în Liga Zimbrilor la handbal masculin și introducerea unui număr maxim de străini ori minim de români pe raportul de joc, este unul dintre subiectele zilei de luni – 18 mai, la ședința Consiliului de Administrație. Tot mâine se va închide, foarte probabil, și sezonul 2019-2020.

Liga Zimbrilor, handbal masculin: În acest an competițional, 81,7% dintre străini au fost extracomunitari

Handbalul românesc se pregătește de o ședință foarte importantă, luni urmând să se adopte o decizie finală în privința modalității de închidere a acestui an competițional, cu tot ce implică (clasament final, cu sau fără titlu, echipe calificate în cupele europene, promovare / retrogradare, etc). Vorbind și de strategie, pentru handbalul masculin se vor dezbate din nou și criteriile de valoare pentru sportivii străini.

La ședința de marți cu președintele FR de Handbal, Alexandru Dedu, cluburile au votat în unanimitate ca „regula celor trei extracomuninari”, care a creat atât de multă polemică în ultimele luni, să nu fie menținută.

Doar în sezonul 2019-2020, în Liga Zimbrilor au activat 60 de jucători străini, asta înseamnă o medie de 4,28 handbaliști / club. Dinamo a avut cei mai mulți jucători străini (12), la polul opus fiind CSM Făgăraș (1 străin). Foarte interesant, din cei 60 de handbaliști veniți „din afară”, doar 11 au provenit de la țări din spațiul Uniunii Europene. În procente, acest lucru înseamnă că 81,7% dintre jucătorii străini au fost extracomunitari. Iar dintre sportivii „comunitari”, doar șapte au avut cel puțin 10 selecții la echipele naționale! Cluburile din România nu-și permit încă la această oră să transfere handbaliști „comunitari”, pentru a le aduce și plus-valoare în loturi. Aproape 50% din națiunile Uniunii Europene (începând cu Luxemburg, Irlanda, Belgia, Finlanda, Malta, Italia, Cipru, Slovacia, Estonia, Grecia, Bulgaria, Lituania; cei mai buni din Austria, Letonia, Cehia aleg Bundesliga ori Franța) au un handbal sub valoarea României. Iar jucători din națiuni precum Franța, Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Slovenia, Spania, Croația, care să aibă și cel puțin 10 selecții, sunt inaccesibili sau foarte dificil de adus în Liga Zimbrilor, drept dovadă fiind chiar cifrele prezentate mai sus.

Tot la ședința de marți, cluburile au fost de acord, în schimb, ca în Raportul de joc să figureze minimum 8 jucători români. Sau maximum opt străini. Atenție, termenii de ”MINIM” și „MAXIM” în tot acest subiect sunt foarte importanți!

Au fost și grupări care au propus ca limita românilor să fie mai sus: 10 jucători! Pentru acest lucru au votat Potaissa Turda, CSM Focșani și CSM Făgăraș. Dispune însă handbalul românesc de numărul necesar de sportivi, astfel încât în fiecare etapă să se regăsească cel puțin 160 de români pe foaia de joc? Plecăm de la premisa că în Liga Zimbrilor vor fi 16 echipe, după opțiunea cluburilor.

Nu este exclus ca Vasile Stângă și Ion Mocanu să fie reactivați

Vasile stanga
Vasile Stângă a fost inclus recent de spanioli între cei mai buni 10 jucători ai lumii din istorie

Pentru ca un club să pună pe foaia de joc 10 handbaliști români, înseamnă că trebuie să mai aibă în lot încă vreo 3-4, pentru a preveni și eventualele indisponibilități, care poate să apară pe parcurs. Formațiile care au și echipa a doua, vor reuși să se replieze în orice moment în cazul unor probleme mai mari de lot! La un calcul simplu însă, pentru o astfel de măsură ar fi nevoie de aproximativ 224 de jucători români (14 jucători x 16 echipe), pentru a nu fi nevoie la un moment dat ca handbaliști precum Vasile Stângă (Steaua) sau Ion Mocanu (Dinamo) să fie reactivați. Această masă de jucători va fi atinsă cu mare dificultate și, în orice caz, valoarea echipelor va fi foarte mult diluată! În loturile echipelor de Ligă Națională, în sezonul 2019-2020, au figurat 220 de de jucători români, dar la o analiză mai atentă, randament, număr de jocuri, goluri marcate, se poate constata ușor că în jur de 20% dintre sportivii români au fost doar la număr.

Exemplul campionatului Franței: 42% din jucători sunt străini, în condițiile în care arie de selecție este nemaipomenită

Comparându-ne cu cei mai buni, să spunem că în Franța sunt legitimați în jur de 220 de handbaliști profesioniști, dintre care 42% reprezintă jucători străini.

Așadar, doar vreo 130 de jucători profesioniști au fost francezi, dar și în aceste condiții, „Experții” reușesc să aibă o națională foarte puternică. Ultimul European poate fi considerat doar un accident. Diferența se face însă la alt capitol. Aria de selecție este nemaipomenită, având în vedere că toate cluburile din prima ligă au academii, iar Franța reușește să exporte foarte mulți jucători și în afara granițelor țării. România, în schimb, nu are o piață liberă din cauza diferitelor criterii de valoare, fapt care a încurajat și creșterea salariilor peste nivelul valoric al competiției. Cluburile au fost forțate, practic, să pornească licitații pentru jucătorii români, pentru a-și asigura serviciile lor. Aria de selecție nu există, așadar nici concurența nu există pentru a prinde un lot de 16.

Problemele la masculin se rezolvă doar prin consolidarea unei piramide, dar asta înseamnă ani de muncă și nu se începe de sus!

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…