Jakob Vestergaard e convins că Oltchim va fi în formulă completă la startul Ligii Campionilor și va depăși problemele:** „Vom fi gata de luptă!”

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Marius Hutu
Jakob Vestergaard e convins că Oltchim va fi în formulă completă la startul Ligii Campionilor și va depăși problemele:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarele Oltchimului au fost bulversate, într-o primă fază, de faptul că echipa a rămas fără sprijin financiar în această perioadă și ar fi nevoite să-și caute alte echipe. Nu însă și Jakob Vestergaard care, pragmatic, și-a văzut mai departe de treaba pentru care a fost adus la Vâlcea. „Bineînțeles că situația în care se află clubul nu este una ideală, însă eu vreau să mă concentrez exclusiv pe lucrurile pe care pot să le influențez. Voi respecta deciziile care se vor lua în viitorul apropiat, dar sunt sigur că oamenii din conducerea clubului vor rezolva problemele. Mă voi concentra pe ceea ce am de făcut aici„, a declarat pentru ProSport antrenorul Oltchimului.

Danezul a mai susținut că procesul de pregătire nu a avut de suferit niciun moment și nici nu se gândește că Oltchimul nu se va regăsi în formulă completă la startul Ligii Campionilor: „Nu pot spune că fetele sunt deranjate de aceste zvonuri. Ele au continuat să se antreneze și nu s-au plâns. Nu pot vorbi în numele lor, dar pot spune că muncim din greu pentru a fi gata de luptă pentru startul Ligii Campionilor, cel mai important obiectiv al nostru din acest sezon”.

Semnale pozitive pentru buget

Situația clubului pare să reintre pe făgașul normal după ce mai mulți oameni de afaceri și-au exprimat intenția de a susține echipa. Fără a oferi nume sau firme, președintele echipei, Petre Berbecaru, a afirmat că semnalele sunt pozitive. Cot la cot cu vâlcenii se agită și președintele FRH, Cristian Gațu, care ieri a afirmat că „s-au găsit două soluții care să salveze echipa”.

Becali ar „sări” cu 400.000 de euro

Situația Oltchimului a devenit o grijă în plus și pentru Gigi Becali. Patronul Stelei s-a oferit să vină în sprijinul campioanei României, chiar dacă în primă fază nu a fost de acord cu faptul că în lot se regăsesc nu mai puțin de opt handbaliste străine. „Sunt dispus să bag 400.000 de euro pe an pentru Oltchim, dar să mai contribuie și alții ca să salvăm echipa. Dacă mai vin 4-5 oameni, ne băgăm imediat”, a declarat Gigi Becali. Dacă patronul Stelei s-a arătat interesat să investească la Vâlcea, în schimb Adrian Porumboiu, șeful Vasluiului, și Arpad Paszkany, finanțatorul CFR-ului, au declarat că nu sunt interesați să bage bani și la handbal.

Confruntată la rândul ei cu probleme financiare, Viborg, echipa care a bătut Oltchim în finala Ligii Campionilor în 2010, a cerut fanilor câte 65 de euro pentru a cumpăra o jucătoare. Suporterii au reacționat și au adunat jumătate din suma necesară

3 milioane de euro este bugetul clubului Oltchim preconizat pentru sezonul 2012-2013

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×