Huțupan: „Vreau să-mi fac cadou o victorie în Rusia”

Huțupan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul de mâine, de la Togliatti, are o miză specială pentru Oltchim. Pe lângă orgoliu – Lada a stopat-o anul trecut din drumul spre semifinale printr-un succes dubios la Gyor – în joc va fi și o motivație aparte.

În a doua partidă din grupele Ligii Campionilor, vâlcencele vor juca și pentru Luminița Huțupan-Dinu, care azi împlinește 37 de ani. „La banchetul de după jocul cu Larvik, le-am spus fetelor că îmi doresc o victorie cu Lada. Așa este la noi, avem și motivații de acest gen. Cu Larvik am evoluat pentru domnul Rimanic, acum fetele joacă pentru mine”, spune cel mai valoros portar autohton. Până la următoarea aniversare, Luminița știe ce-și dorește: „Vreau un copilaș. Până și Sidorova (n.r. – portarul Rusiei și al echipei Lada Togliatti) mi-a luat-o înainte, motiv pentru care va absenta cu noi. Vine însă și rândul meu”.

Șansă pentru Oltchim

Pe lângă Sidorova, Lada ar putea să nu mizeze în meciul de mâine (ora 16:30, Sport.ro) nici pe cea mai valoroasă jucătoare, interul Liudmila Postnova. „Știu că nu a jucat în meciul de la Koprivnica și sunt zvonuri că nu va fi nici acum pe teren. Noi ne-am pregătit pentru ambele variante. Și cu ea, și fără ea”, a punctat Luminița Dinu. Față de sezonul trecut, când Oltchim a întâlnit Lada în grupa principală (35-26 la Rm. Vâlcea și 27-30 la Togliatti), Lada a mai pierdut o jucătoare de valoare, pivotul Mocialina. Lipsa celor trei poate fi o șansă în plus pentru campioana României, care poate să-și ia revanșa. Sezonul trecut, Gyor și Lada au mers împreună în semifinale, după un rezultat dubios în Ungaria. Învinsă în Rusia clar (22-28), Lada a câștigat la Gyor cu 34-33, eliminând Oltchimul, care a plătit însă tribut și egalului de la Nürnberg (28-28).

Steaua MFA, eșec în Banat

Steaua MFA e mai aproape de retrogradare decât de o poziție ce duce în cupele europene, după ce aseară a pierdut la Timișoara, scor 28-31, într-un meci restanță din etapa a opta a Ligii Naționale.

Cu excepția primelor 10 minute, timișorenii au condus în permanență pe tabela de marcaj. Jocul Stelei s-a rupt la jumătatea primei reprize, când gazdele au marcat de șase ori consecutiv, distanțându-se la 11-6. Campioana României a mai avut o răbufnire, s-a apropiat la un moment dat la un singur gol, 20-21, dar nu a mai reușit să treacă în avantaj, lovindu-se de intervențiile de senzație ale portarului bănățenilor, Zoltan Vass. Partida era la un pas să se încheie urât, nervii steliștilor cedând în ultima secundă de joc, la o aruncare de la 9 metri dictată în favoarea gazdelor, care nu mai avea nicio importanță. Pricipalii marcatori: Grasu (10 goluri), Cristescu (5), respectiv Șania (7), Georgescu (6), (Valentin ȘERBĂ‚NUȚ)

4 goluri a marcat Cristina Neagu în victoria Rulmentului Urban la Constanța, scor 30-26, în devans din etapa a 7-a a Ligii Naționale feminine la handbal

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-a promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-a promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați. Filmul exploziei care a…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz