HCM și restul!** Constanța este pe urmele Oltchimului

Redactor:
Marius Hutu
HCM și restul!** Constanța este pe urmele Oltchimului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sezonul intern al Ligii Naționale masculine debutează azi cu partida HCM Cons-tanța – CSM Satu Mare (ora 17:00), formația de la malul mării fiind și singura favorită la câștigarea titlului.

Campioana handbalului masculin tinde să se transforme într-un nou Oltchim, în condițiile în care a adus la Constanța cam tot ce are mai bun România în această disciplină. Cum în țară a câștigat tot ce se putea în ultimii ani, HCM-ul și-a mutat polul de interes asupra Ligii Campionilor, competiție unde va porni în premieră din urna a treia valorică, din cele șase existente. Astfel, trupa lui Ion Crăciun a fost îmbogățită în această vară cu trei noi jucători de echipă națională, cu Valentin Ghionea (foto), Alexandru Șimici și Călin Hagiu, astfel că formația din Constanța a ajuns să numere 12 internaționali români care au jucat numai în ultima campanie de calificare la Campionatul European din 2012.

Echipa lui Vlad Caba, HC Odorhei, pare a fi singura echipă capabilă să țină cât de cât pasul cu actuala campioană, însă competiția se anunță oricum dezechilibrată din start. Interesant este faptul că la finalul sezonului HCM Constanța poate obține al patrulea titlu consecutiv, performanță realizată ultima dată în urmă cu 22 de ani de Steaua, în intervalul 1986-1990.

HANDBAL
Dedu și Busuioceanu, surprizele lui Voina

Antrenorul naționalei de handbal feminin, Radu Voina, a stabilit lotul pentru Cupa Mondială de la Aarhus (20-25 septembrie). Alături de numele deja obișnuite, precum Tolnai, Elisei, Manea, Stanca, Nechita, Fiera, Amariei, au apărut și două surprize: convocarea portarului de la tineret, Denisa Dedu, și revenirea Ameliei Busuioceanu. Reunirea echipei va avea loc pe 12 septembrie, la București. România este în Grupa A, cu Norvegia, Franța și Germania.

POLO
CSM Oradea face valuri în Superligă

Campioana României, CSM Oradea, întâlnește azi, în primul meci al turneului de la Marsilia, contând pentru primul tur al Euroligii, pe Dinamo Moscova. Tot azi, în al doilea meci al zilei, elevii lui Toth Laszlo joacă cu HAVK Mladost Zagreb, echipă la care evoluează căpitanul României, Cosmin Radu. În grupă se mai regăsesc Galatasaray, CN Marseille, Schuurman BZC și Steaua Roșie Belgrad. În turul următor se vor califica primele patru clasate, iar echipele de pe locurile 5-6 vor juca în Eurocup.

RUGBY
Calafeteanu, suspectat de pancreatită

Lovitură dură pentru România la Cupa Mondială de rugby din Noua Zeelandă. Mijlocașul la grămadă Valentin Calafeteanu a fost internat din cauza unei pancreatite (inflamația bruscă a pancreasului). Cum o problemă de acest fel poate fi tratată în două-patru zile, jucătorul Timișoarei va rata meciul de debut, de sâmbătă (ora 04:00, Digi Sport) cu Scoția. El se alătură grupului de accidentați format din Mihăiță Lazăr, Ionel Cazan, Cătălin Nicolae, Nicolae Nere și Iulian Dumitraș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×