HCM Râmnicu Vâlcea are un om de fotbal în conducere! Continuatoarea Oltchimului vrea performanță: „Vom fi un nume de referință în handbalul românesc și chiar în Europa”

Redactor:
Adi Georgescu
Redactor:
Marius ANGHEL
HCM Râmnicu Vâlcea are un om de fotbal în conducere! Continuatoarea Oltchimului vrea performanță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cunoscutul om de fotbal Florin Verigeanu s-a alăturat conducerii HCM Râmnicu Vâlcea, acolo unde a preluat postul de vicepreședinte. Verigeanu este convins că, în anii următori, Vâlcea va deveni un nume de referință în handbalul național și chiar european.

„Mulțumesc domnului președinte al Consiliului de Administrație, Gabi Băjan, și domnului președinte Petre Berbecaru că s-au gândit la cooptarea mea în conducerea clubului. Aș vrea să mulțumesc și domnului primar Mircia Gutău, că a fost de acord cu cooptarea mea în conducerea clubului și voi face totul să nu dezamăgesc. Vin alături de dânșii cu dorința de a ajuta în administrarea și managamentul clubului, pentru ca acesta să ajungă din nou unul dintre cluburile de top din țară și ușor, ușor să își facă prezența și în Europa. Domnul Berbecaru este unul din cei mai experimentați oameni de handbal din România, pentru mine este un privilegiu să lucrez alături de dânsul și sunt convins că în cel mai scurt timp, HCM va fi un nume de referință în handbalul românesc și chiar în Europa”, a declarat noul vicepreședinte al HCM Râmnicu Vâlcea.

Florin Verigeanu s-a despărțit de echipa de fotbal FC Voluntari după cinci ani petrecuți în conducerea clubului ilfovean din Liga 1, pentru care, în ultima perioadă, a ocupat funcția de secretar general.

HCM Râmnicu Vâlcea ocupă locul 2 în Liga Florilor, având șanse mari ca din sezonul viitor să joace în premieră în cupele europene.

Articol scris de Adi Georgescu

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup