HCM Constanța s-a reunit cu 16 jucători

HCM Constanța s-a reunit cu 16 jucători
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța, s-a reunit în vederea pregătirii noului sezon competițional, la reunire fiind prezenți 16 jucători.

Stănescu, Popescu, Adzic, Schuch și Mureșan au absentat motivat.

Noutățile față de sezonul trecut sînt portarul George Șelaru (CSM Medgidia), pivotul Marius Mocanu (CSM Medgdia), centrul Alexandru Dimache (Dinamo), pivotul Pavel Sas (revenit după împrumutul la Satu Mare), dar și Mirko Popovic, acesta fiind prezent la reunire deși conducerea anunțase cu ceva timp în urmă că se va renunța la serviciile sale.

"Este un pas enorm pentru mine. Nu am mai jucat în Liga Campionilor, va fi o experiență nouă. Mă bucur că am ajuns aici și voi face totul pentru a nu dezamăgi. HCM mă ofertează de mai mulți ani și cred că era și o datorie morală să accept să joc la Constanța. Vom lupta cu toții pentru a depăși performanțele sezonului trecut. Despre perioada Dinamo nici nu mai merită să vorbesc, la cum s-au purtat cei de acolo cu noi, jucătorii. Datorită jucătorilor Dinamo mai participă și în acest sezon în Liga Națională. Nu am fost plătiți de 7 luni și totuși am încheiat sezonul pe locul 3. Acum sunt însă la HCM și vreau să joc cât mai bine pentru noua mea echipă", a spus Alexandru Dimache.

După câteva zile de pregătire la Constanța, HCM va efectua pe 19 și 20 iulie vizita medicală la București, iar apoi, între 21 iulie – 2 august, se va merge în primul cantonament al verii, la Zlatibor (Serbia). În ultima parte a acestui cantonament se vor disputa și primele partide amicale, cu Vardar Skopje (Macedonia).

Apoi, delegația HCM-ului se va muta la Novi Sad (Serbia), unde va disputa mai multe partide împotriva unor echipe din campioantul Serbiei. Va urma o nouă perioadă de pregătire la Constanța, iar pe 22 august se va juca un meci în Ungaria cu Dunaferr sau Veszprem.

La finele lunii august, între 26-31 august, HCM va participa la un puternic turneu ce va avea loc în localitatea Banja Luka (Bosnia). Alături de echipa gazdă și HCM, vor mai participa Gorenje (campioana Sloveniei), Chambery (vicecampioana Franței) și Steaua București.

"Va fi un sezon foarte dificil pentru că vom avea partide mult mai multe și mai grele. Avem adversare foarte puternice în Liga Campionilor. Noi va trebui să jucăm foarte bine acasă, însă ne va fi cu atît mai greu pentru că, probabil, va trebui să mergem la Buzău. Cred că lupta pentru campionat se va da între Reșița, Steaua și Constanța. Mai avem nevoie de întăriri și încercăm să mai aducem încă 2-3 jucători de valoare"
, a spus antrenorul Zoran Kurtes.

Lotul prezent la reunire: Șelaru, Mihnea – portari; Nicolae, Csepreghi, Pavlovic – inter stînga; Sadoveac, Popovic – inter dreapta; Mocanu, Băiceanu, Sas – pivot; Timofte, Sabou, Buricea – extremă stînga; Toma – extremă dreapta; Dimache, Murtaza – coordonator.

HCM s-a despărțit în această vară de următorii jucători: Petr Hejtmanek (liber de contract), Ionuț Săulescu (liber de contract), Gabriel Borodi, Uros Vukovic, Bogdan Șoldănescu (Bucovina Suceava).

sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele