HCM Constanța, învinsă de St. Petersburg HC în Liga Campionilor

Handbaliștii de la HCM Constanța au pierdut, miercuri, în deplasare, partida cu rușii de la St. Petersburg HC, scor 26-29 (13-14), în meci contând pentru grupa D a Ligii Campionilor. În urmă cu șase zile, campioana României a reușit o victorie dramatică împotriva rușilor, pe teren propriu, 29-28, dar miercuri nu a fost la fel de norocoasă, deplasarea de la St. Petersburg încheindu-se cu un eșec, care clatină locul patru al HCM, din grupa D. Niciuna dintre echipe nu a jucat la nivelul Ligii Campionilor, miza jocului punându-și amprenta pe evoluțiile lor. Rușii au știut totuși să profite de șansele primite, impunându-se pe teren propriu, în fața a mai puțin de 500 de spectatori. HCM a jucat mult mai bine în partea a doua, revenind pe tabelă (16-19, min. 40), dar nu a găsit forța de a-și păstra avantajul până la final. Marcatorii formației constănțene au fost Angelovski 4 goluri, Sadoveac 4, Toma 4, Csepreghi 3, Onyejekwe 3, Stavrositu 2, Schuch 2, Adzici 2, Băiceanu 1, Mureșan 1. Din tabăra rușilor s-a remarcat Shindin, cu 10 goluri. Cu 2 victorii și patru înfrângeri, HCM a acumulat doar 4 puncte, la fel ca St. Petersburg, cu care a făcut rocada locului patru în grupa D. HCM este pe locul cinci. Programul meciurilor HCM în grupa D, în continuare, este următorul: HCM Constanța-Flensburg-Hadewitt (2 decembrie), HC Zagrreb-HCM Constanța (19 februarie), HC Bosna Sarajevo-HCM Constanța (26 februarie) și HCM Constanța-Renovalia Ciudad Real (3 martie), în ultimul meci din această
HCM Constanța, învinsă de St. Petersburg HC în Liga Campionilor

Handbaliștii de la HCM Constanța au pierdut, miercuri, în
deplasare, partida cu rușii de la St. Petersburg HC, scor 26-29
(13-14), în meci contând pentru grupa D a Ligii Campionilor.

În urmă cu șase zile, campioana României a reușit o victorie
dramatică împotriva rușilor, pe teren propriu, 29-28, dar miercuri
nu a fost la fel de norocoasă, deplasarea de la St. Petersburg
încheindu-se cu un eșec, care clatină locul patru al HCM, din grupa
D.

Niciuna dintre echipe nu a jucat la nivelul Ligii Campionilor,
miza jocului punându-și amprenta pe evoluțiile lor. Rușii au știut
totuși să profite de șansele primite, impunându-se pe teren
propriu, în fața a mai puțin de 500 de spectatori. HCM a jucat mult
mai bine în partea a doua, revenind pe tabelă (16-19, min. 40), dar
nu a găsit forța de a-și păstra avantajul până la final.

Marcatorii formației constănțene au fost Angelovski 4 goluri,
Sadoveac 4, Toma 4, Csepreghi 3, Onyejekwe 3, Stavrositu 2, Schuch
2, Adzici 2, Băiceanu 1, Mureșan 1. Din tabăra rușilor s-a remarcat
Shindin, cu 10 goluri.

Cu 2 victorii și patru înfrângeri, HCM a acumulat doar 4 puncte,
la fel ca St. Petersburg, cu care a făcut rocada locului patru în
grupa D. HCM este pe locul cinci.

Programul meciurilor HCM în grupa D, în continuare, este
următorul: HCM Constanța-Flensburg-Hadewitt (2 decembrie), HC
Zagrreb-HCM Constanța (19 februarie), HC Bosna Sarajevo-HCM
Constanța (26 februarie) și HCM Constanța-Renovalia Ciudad Real (3
martie), în ultimul meci din această fază.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania