HCM Constanța, ieșită din joc după 11 ani de dominație totală. Campioana, învinsă de problemele financiare, dar și „de sistem”. Ali Nurhan: „Turda, campioană? Mi se pare exagerat de mult!”. Cine îi succede Constanței la tron?

Redactor:
Marius Hutu
HCM Constanța, ieșită din joc după 11 ani de dominație totală. Campioana, învinsă de problemele financiare, dar și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru prima dată în ultimele 11 sezoane ale Ligii Naționale, HCM Constanța nu prinde podiumul. Echipa care a dominat cu autoritate handbalul masculin în ultimul deceniu a fost eliminată în sferturile play-off-ului de CSM București, cu 2-1 la „general”. Campioana en-titre a fost învinsă în acest sezon de problemele financiare, dar și de „sistem”, după cum a precizat Ali Nurhan, directorul general al echipei.

Dinamo București  – Minaur Baia Mare și Potaissa Turda – CSM București sunt cele două semifinale din handbalul masculin, astfel că la sfârșitul sezonului vom avea o nouă campioană pentru ultimul deceniu. Din 2005, de când Dinamo a cucerit ultimul titlu, trofeele pe plan intern au fost cucerite de HCM Constanța (8) și Steaua (1).

  • De ce s-a „stins” HCM Constanța

Din cauza problemelor financiare, campioana României a avut mult de suferit în acest sezon. Conducerea clubului a reușit să-l pătreze pe Zvonko Sundovki pe banca tehnică și o serie de jucători importanți, însă alți handbaliști la fel de valoroși, inclusiv o linie de 9 metri care oricând poate fi formula de bază și la echipa națională (Șimicu – Csepreghi – Criciotoiu), au plecat în vara trecută sau pe parcursul sezonului. Astfel, mai multe echipe din Liga Națională au început să emită pretenții la titlu și chiar au reușit să învingă Constanța pe parcursul sezonului. Totuși, nucleul de bază al echipei a asigurat continuitatea la Constanța și a menținut aprinsă încă flacăra pentru o nouă performanță notabilă. Până joi, când HCM, măcinată și de probleme medicale, a capotat. „Pur și simplu n-am mai putut. Am jucat un an de zile, am reușit să ne menținem sus, dar >> 3 jucători accidentați și se termină totul. Ne-au învins problemele financiare, dar ne-a învins și sistemul”, a declarat pentru ProSport, Ali Nurhan, directorul general al HCM Constanța.

  • Probleme la Consiliul Județean, păcăliți de un sponsor

Pe parcursul acestui sezon, HCM Constanța a acumulat și 9 luni de restanță către handbaliști, însă aceștia și-au văzut de treabă și au continuat să-și facă treaba, sperând că prin rezultate vor reuși să îmbunătățească și situația financiară a clubului. Blocajul a apărut în 2014, după ce clubul nu a putut accesa 4 milioane de lei de la Consiliul Județean. Se știu problemele cu Curtea de Conturi. Fără principalul sponsor, HCM a încercat să se descurce din alte surse, fie cu ajutorul Consiliului Local, fie cu ajutorul unor sponsori mai mici. În ianuarie, Constanța a fost foarte aproape să bată palma cu un sponsor important, însă totul a picat surprinzător. „Un sponsor ne aprobase o sumă importantă în Adunarea Generală, dar de 4 luni n-a mai dat niciun semn, n-a mai răspuns la niciun telefon. Ulterior, am intrat în colaps”, a precizat Ali Nurhan, care a rămas în continuare la club, alături de președintele Marius Pușcași pentru a menține corabia pe linia de plutire.

  • Eliminarea din sferturi, considerată nedreaptă

Chiar și cu aceste probleme financiare serioase, HCM Constanța a sperat până joi seara că se va putea bate din nou la titlu. CSM București a dat însă lovitura în fief-ul campioanei. Oficialii HCM susțin însă că eliminarea a fost total nedreaptă: „Ne-au rezolvat frumos. Au trimis doi arbitri (n.r. Stark – Ștefan) de la 700 de kilometri distanță, care în urmă cu nici 24 de ore conduse Odorhei – Turda. Au fost în formă maximă, nu ne-au lăsat să jucăm”. Ali Nurhan a precizat și ce le reproșează concret arbitrilor: „Pivoții, punctul nostru forte, nu au fost lăsați să joace. Când ajungeau mingile la Rakcevic și Cristescu se fluiera imediat 9 metri, nu-i mai lăsa să se întoarcă spre poartă. În plus, alte faulturi au fost trecute cu vederea”.

  • „Cluburile au ajuns vacile de muls ale federației”

HCM Constanța nu s-a împăcat cu faptul că a fost eliminată din sferturile Ligii Naționale, după ce 11 ani la rând a fost vioara întâi în handbalul românesc. „Soluția cu play-off și play-out este doar pentru arbitri și observatori. Cluburile au ajuns doar vacile de muls ale federației. La 14 echipe în campionat, cu play-off și play-out lui Alexandru Dedu, nici nu mai știi cum termini campionatul„, a afirmat Ali Nurhan.

Sistemul cu play-off și play-out a fost implementat încă din 2013, când Alexandru Dedu încă nu devenise președintele FRH, a venit replica ProSport. „Da, dar eram 12 echipe. Iar ei vor să mai aibă timp și pentru echipa națională. Au întrerupt campionatul 20 de zile pentru niște jocuri amicale, iar acum suntem la mijlocul lunii mai și teoretic mai avem încă șase meciuri de jucat!”, a continuat conducătorul echipei din Constanța.

În tot acest context de nemulțumire, Ali Nurhan a scos în evidență mai multe probleme, în special faptul că arbitrii sunt trimiși la comandă: „Arbitrii sunt cu dedicație. Nu e posibil să te fluiere un cuplu care în ziua precedentă a condus alt derby, la 700 de kilometri distanță. Și nu suntem singurul caz. La fel s-a procedat și cu Manea și Iliescu, care au fost miercuri în Baia Mare, apoi au fost trimiși la Dinamo Călărași. Asta după ce în primul meci din play-off i-a > pe Odorhei, apoi i-a făcut varză pe Știința Bacău. Acești arbitri au viciat rezultate, dar nu s-a luat nicio măsură împotriva lor. Ca să nu mai spunem că arbitrii care au făcut greșeli flagrante la Cupa României (n.r. Șerbu – Vasilescu) nu au pățit nimic, doar eu am plătit amendă. Nu s-a luat nicio măsură împotriva lor, ba mai mult îi trimiți la Constanța (n.r. Neptun – „U” Cluj). Este sadism din partea lui Cârligeanu. Îmi blestem ziua în care l-am readus la luminile rampei pe Alexandru Dedu și l-am reînviat pe Alin Cârligeanu, să facă parte din Comisia Centrală de Arbitri, ca reprezentant al LPH”.

  • Ce se va întâmpla cu Constanța

Viitorul echipei HCM Constanța este incert, având în vedere problemele cu care se confruntă de o bună bucată de timp. „Deocamdată ne lingem rănile, încercăm să le mai achităm băieților două salarii din cele 5-6 luni pe care le mai au restante și apoi vom vedea ce avem de făcut”, spune Ali Nurhan. Un lucru pare însă din ce în ce mai evident, faptul că HCM nu mai poate să țină echipa, pe moment, la același nivel înalt. Practic, pentru Constanța s-a încheiat un ciclu, după 9 titluri și 2 clasări pe locul 2. Situație de care pare conștient și directorul echipei HCM, chiar dacă în momentul de față un singur jucător și-a anunțat plecarea, Mihai Popescu la St. Raphael. „Probabil că nu vom mai putea ține jucători de calibru, precum Toma, Cutura. Ne dorim însă să oprim 2-3 handbaliști cu experiență, iar pe lângă ei să-i creștem pe Gal, Cristescu, să-i facem jucători adevărați”, a declarat Ali Nurhan.

„În afară de Oltchim, niciun alt club nu a reușit să domine handbalul românesc după 1990, așa cum a făcut-o HCM Constanța”, Ali Nurhan, director general HCM

  • Cine îi ia locul Constanței? „Dinamo câștigă campionatul”

Rămasă în afara competiției pentru titlu, oficialii Constanței urmăresc detașat lupta pentru întâietate. Cine va fi urmașa echipei HCM? „Dinamo câștigă campionatul, are cel mai echilibrat lot. Dacă va juca cu ambiție, nu are cum să piardă”, a susținut Ali Nurhan. La polul opus, oficialul echipei HCM nu dă nicio șansă Potaissei. „Turda, campioană? Mi se pare exagerat de mult, după ce s-a chinuit să ajungă în play-off. Sâsîeac este băiat deștept, altfel Turda nu ea aici. Dacă s-a dus el la Vaslui și a cerut legitimațiile medicilor… S-a pierdut însă un meci din cauza unei bucate de plastic, ce să mai zici. Carnetele vizate de FRH nu au fost valabile!”, a încheiat Ali Nurhan.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…