HCM Constanța, debut cu înfrângere în Ligii Campionilor

HCM Constanța, debut cu înfrângere în Ligii Campionilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța, a debutat
cu o înfrângere, joi, în grupa D a Ligii Campionilor, în fața
reprezentantei Croației, HC Zagreb, scor 23-33 (9-15).

Croații au venit la Constanța deciși să debuteze cu un succes,
cu vedeta Ivano Balici în prim-plan, dar după 5 minute scorul a
fost deschis de gazde, după un contraatac al lui Toma. HC Zagreb a
preluat însă rapid frâiele jocului, 2-6 (min. 13), mai ales după
intrarea pe teren a lui Balici, care nu a fost titular. Croații au
dominat meciul fără drept de apel (5-10, min. 20), un incident
petrecându-se în minutul 21, când Jakov Gojun l-a lovit la nivelul
gâtului pe Csepreghi, primind direct cartonaș roșu. La pauză,
scorul a fost 15-9 pentru croați.

Campioana României a făcut eforturi în repriza secundă pentru a
echilibra partida, dar nu a avut șansă în fața unui sistem de joc
mult mai precis al adversarilor, care au „lovit” de multe ori pe
contraatac, dar au avut și un portar – bosniacul Sego – în zi de
grație (13-23, min. 43). Scor final, 33-23 pentru HC Zagreb. Fanii
constănțeni au fost marcați de rezultatul cu HC Zagreb, scandând
încă din minutul 40 „Demisia, demisia”, la adresa antrenorului
Jovica Cvetkovici.

Marcatorii HCM au fost Csepreghi 7, Mureșan 6, Sabou 2, Toma 2,
Mocanu 2, Schuch 1, Onyejeke 1, Adzici 1, Angelovski 1, în timp ce
pentru croați s-a remarcat Ljubo Vukici, cu 13 goluri. Ivano Balici
a marcat de patru ori.

Tot în grupa D s-au disputat, miercuri, partidele HC St.
Petersburg-HC Bosna Sarajevo, scor 32-27, și Renovalia Ciudad
Real-SG Flensburg-Handewitt 27-19.

Programul echipei constănțene în grupa D este următorul: SG
Flensburg-Handewitt-HCM Constanța (2 octombrie), Renovalia Ciudad
Real-HCM Constanța (10 octombrie), HCM Constanța-HC Bosna Sarajevo
(14 octombrie), HCM Constanța-HC St. Petersburg (18 noiembrie).

Meciurile retur din grupa D se vor derula începând cu 24
noiembrie, urmând a se încheia în 5 martie 2011. În 3 martie,
campioana României va juca ultimul meci din grupa D, pe teren
propriu, cu Renovalia Ciudad Real, finalista ediției trecute.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…