HCM Baia Mare a suferit a doua înfrângere în Liga Campionilor. După ce a scăpat-o din mână pe Larvik, echipa maramureșeană a pierdut și cu Rostov

Redactor:
Marius Hutu
HCM Baia Mare a suferit a doua înfrângere în Liga Campionilor. După ce a scăpat-o din mână pe Larvik, echipa maramureșeană a pierdut și cu Rostov
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • HCM Baia Mare a suferit a doua înfrângere consecutivă în Grupa A a Ligii Campionilor, scor 20-22 cu Rostov, astfel că are șanse tot mai mici să repete parcursul din sezonul trecut, când a ajuns până în sferturile de finală. Problema calificării în Main Round probabil că nu se pune, Krim Ljubljana fiind cea mai slabă formație din grupă, însă trupa pregătită de Aurelian Roșca a pierdut celelalte două jocuri cu Larvik și Rostov, ambele disputate pe teren propriu, astfel că are decomadată zero puncte pentru faza următoare a competiției.

După un meci de fotbal care a stârnit un interes imens în oraș, FCM Baia Mare – Steaua (Cupa României), suporterii au revenit în sala de handbal, la partida din Liga Campionilor dintre HCM și Rostov. Entuziasmul după partida de fotbal, în care Steaua a fost ținută în șah de formația locală aflată în Liga 2, s-a mai stăvilit după primele minute. Rostov a preluat control partidei încă din start, iar după 6 minute s-a desprins la 4-1.

Aurelian Roșca a cerut devreme primul time-out, după ce echipa sa a fost taxată aproape la fiecare atac cu linia de 9 metri, de către Ilina și Sen. HCM Baia Mare a avut însă în continuare probleme să echilibreze balanța, doar Allison Pineau având forța de a pune în dificultate apărarea adversă. Iar dacă HCM și-a folosit extrem de rar extremele, în schimb Rostov le-a pus în valoare la maximum și a reușit să mențină diferența o bună bucată de timp (9-6, min. 19, 13-10 la pauză, 15-12, min 36).

Reprezentanta României a rămas totuși în joc cu ajutorul portarului Paula Ungureanu. Atunci când a avut mai multe intervenții „legate”, HCM chiar a reușit să restabilească egalitatea, 10-10 (min. 26) și 16-16 (min. 43). Momentul psihologic s-a consumat la acest ultim rezultat. Do Nascimento a avut în mână șansa de a-și aduce în avantaj echipa pentru prima dată, dar a ratat unu la unu cu norvegianca Katrine Lunde. La faza imediat următoare, Baia Mare a rămas în inferioritate după eliminarea … braziliencei. După alte câteva secunde, Valentina Ardean a văzut direct cartonașul roșu la o intrare dură asupra lui Sen, jucătoarea adusă de la Gyor, situație de care Rostov a profitat și s-a desprins apoi din nou la 3 goluri (19-16, min. 48).

Allison Pineau și Paula Ungureanu au continuat să sclipească în tabăra maramureșeană, Gabriella Szucs a adus un plus de siguranță în apărare, dar Rostov nu a mai putut fi ajunsă din urmă. Formația rusă a câștigat cu 22-20, dar senzația la final a fost că Baia Mare a scăpat-o din mână din mână. Rostov nu a prins cea mai bună zi în România, dar a înregistrat a treia victorie consecutivă. HCM, în schimb, nu a reușit să obțină puncte cu Larvik și Rostov, favoritele grupei, astfel că parcursul european devine din ce în ce mai dificil.

  • HCM Baia Mare – Rostov 20-22 (10-13)
  • Ungureanu, Munteanu – portari; Do Nascimento 1, Oltean, Geiger 1, Tănăsie, Pineau 5, Szucs, Abbingh 6, Perianu 2, Ardean 1, Jezic 3, Gjeorgjievska, Marin 1, Tătar, Nechita. Antrenor: Aurelian Roșca
  • Lunde, Sedoykina – portari; Slivinskaya 1, Managarova 5, Petrova 1, Sen 6, Punko, Bobrovnikova 1, Davydenko, Makeeva, Kiseleva, Shymkute 1, Ilina 4, Stepanova, Avdekova 2, Borshchenko 1. Antrenor: Jan Leslie

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…