Prima reprezentativă de handbal feminin, condusă de Florentin Pera, a înregistrat un nou eșec sâmbătă seara, la Örebro, scor 25-26 (13-9), în al doilea amical din cele două programate în deplasare. Tricolorele au pierdut şi prima partidă.
Pentru tricolore au punctat Gogîrlă 6, Bazaliu 3, Stoica, 3, Popa 3, Necula 3, Coteţ 2, Seraficeanu 2, Elghaoui 1, Boiciuc 1, Mihai 1.
Primul joc s-a disputat joi la Nyköping, iar suedezele s-au impus cu 36-28 (24-14). La această partidă Sorina Grozav s-a lovit puternic la cap, după o aterizare nefericită pe podeaua sălii, ajungând în stare de inconștiență. A fost dusă de urgență la spital, iar meciul întrerupt. Ulterior și-a revenit și este în afara oricărui pericol, nejucând în meciul de sâmbătă seara.
Accidentarea Sorinei Grozav este a treia a naționalei României de handbal feminin în doar câteva zile.
„Toți am fost afectați, ne-am speriat, dar mulțumim lui Dumnezeu că nu a fost atât de grav. Ciocnirea a fost involuntară, pe repliere. A vrut să intercepteze o minge și s-a produs o ciocnire. Și-a pierdut cunoștința. Staff-ul nostru medical și medicul naționalei Suediei au fost acolo lângă ea.
Ea și-a revenit până să plece la spital. A trecut cu bine peste acest moment și ne bucurăm că are o stare bună. A fost cu noi la ultimul antrenament. Sigur, nu va juca, nu vrem să riscăm absolut nimic”, a declarat Florentin Pera, la Radio Sport Total FM.
Marți, în cadrul altul amical, disputat la Ploiești, cu CSJ Prahova, Corina Lupei (22 de ani) şi Daria Bucur (25 de ani) au suferit accidentări extrem de grave, ruptură a ligamentului încrucișat, astfel că vor lipsi cel puțin opt luni. Ambele accidentări venite stupid, fără a existat vreun contact.
La Campionatul European de handbal feminin – EHF EURO 2024, găzduit în decembrie de Austria, Ungaria și Elveția, naționala României a învins valoroasa echipă a Suediei, cu scorul de 25-23.
Naționala României va înfrunta echipa Italiei în barajul pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din 2025, meciurile urmând a avea avea loc pe 10 aprilie, respectiv 13 aprilie.
Campionatul Mondial va fi găzduit de Germania și de Olanda, în perioada 26 noiembrie și 14 decembrie 2025. România, care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial de handbal feminin, s-a clasat pe locul 12 în 2023.
Foto: Facebook / FRH
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER