Gyor a ales Oltchim!

Câștigătoare de grupă, Oltchim va juca acasă returul semifinalelor din Liga Campionilor, cel mai probabil cu Gyor, după egalul înregistrat de formația maghiară cu Krim, scor 24-24. „Careul de ași" al Ligii Campionilor din acest sezon se cunoaște cu o etapă înainte de finalul grupelor principale. Vâlcea a fost urmată în penultimul act, în weekend, de Larvik, Gyor și Viborg, singura necunoscută fiind acum doar modul cum se vor împerechea cele patru combatante. În mod normal, Oltchim va înfrunta pe Gyor, cealaltă semifinală urmând a fi, în acest caz, una nordică, Viborg - Larvik. Înaintea meciurilor din etapa a cincea, Gyor era favorită să câștige grupa principală I, dar egalul de la Ljubljana (24-24) a trimis-o pe poziția secundă. Dacă formația slovenă nu a avut forța de a răsturna ierarhia, în schimb, campioana Ungariei a lăsat senzația că nu a dat totul în această partidă, părând că și-ar dori mai degrabă Oltchimul în semifinale, în dauna Viborgului. Iar egalul era rezultatul perfect pentru maghiare, pe care l-au și obținut într-un final cu emoții. Cea mai bună marcatoare a fost Brădeanu (foto, în negru), cu 8 goluri, jucătoare care va reveni la națională la sfârșitul lunii.
Gyor a ales Oltchim!

Câștigătoare de grupă, Oltchim va juca acasă returul
semifinalelor din Liga Campionilor, cel mai probabil cu Gyor, după
egalul înregistrat de formația maghiară cu Krim, scor 24-24.
„Careul de ași” al Ligii Campionilor din acest sezon se cunoaște cu
o etapă înainte de finalul grupelor principale. Vâlcea a fost
urmată în penultimul act, în weekend, de Larvik, Gyor și Viborg,
singura necunoscută fiind acum doar modul cum se vor împerechea
cele patru combatante. În mod normal, Oltchim va înfrunta pe Gyor,
cealaltă semifinală urmând a fi, în acest caz, una nordică, Viborg
– Larvik.

Înaintea meciurilor din etapa a cincea, Gyor era favorită să
câștige grupa principală I, dar egalul de la Ljubljana (24-24) a
trimis-o pe poziția secundă. Dacă formația slovenă nu a avut forța
de a răsturna ierarhia, în schimb, campioana Ungariei a lăsat
senzația că nu a dat totul în această partidă, părând că și-ar dori
mai degrabă Oltchimul în semifinale, în dauna Viborgului. Iar
egalul era rezultatul perfect pentru maghiare, pe care l-au și
obținut într-un final cu emoții. Cea mai bună marcatoare a fost
Brădeanu (foto, în negru), cu 8 goluri, jucătoare care va reveni la
națională la sfârșitul lunii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania