Greva din Germania a dat peste cap planurile lui Dinamo înaintea meciului din Liga Campionilor! Câte ore va face campioana României până la Kiel | EXCLUSIV

Greva din Germania a dat peste cap planurile lui Dinamo înaintea meciului din Liga Campionilor! Câte ore va face campioana României până la Kiel | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Greva aviatică din Germania a dat peste cap planurile lui Dinamo, care a ales o altă rută pentru meciul cu THW Kiel, din play-off-ul pentru sferturile Ligii Campionilor. Partida este programată miercuri, de la ora 19:45 (18:45, ora Germaniei).

Greva din Germania a schimbat planurile lui Dinamo! Cum ajung „dulăii” la Kiel pentru meciul din Liga Campionilor

Mii de zboruri au fost anulate în Germania, jumătate de milion de oameni au fost afectați, inclusiv handbaliștii lui Dinamo, care se pregătesc pentru probabil ultimul „examen” european din acest sezon de Liga Campionilor.

Cei de la Dinamo au ales până la urmă varianta să zboare până în Varșovia, iar din Polonia să ia un alt avion, care să-i ducă la Hamburg, aproape de granița cu Danemarca. Apoi, drumul până la Kiel va fi parcurs cu autocarul, ceea ce înseamnă că „dulăii” vor face pe drum în jur de nouă ore.

Jucătorii și staff-ul tehnic vor pleca din București în jurul orei 14:00, urmând să ajungă în cursul serii la Kiel, cu mai puțin de 24 de ore înaintea meciului cu una dintre favoritele la cucerirea celui mai important trofeu european.

Calificarea în sferturile Ligii Campionilor este însă practic jucată, după ce Kiel a jucat excelent în tur și a câștigat clar la București, scor 41-28.

„Suporterii lui Dinamo sunt forța noastră, dar se pare că echipa noastră nu poate concura cu o adversară de acest nivel. Avem nevoie să ne gândim ce facem pentru a fi mai aproape de ei în astfel de meciuri”, a spus Xavi Pascual, după meciul din Sala Polivalentă.

Dinamo va sărbători titlul la meciul cu Vaslui

După meciul de la Kiel, Dinamo va pregăti partida cu Vaslui, de sâmbătă, în care bucureștenii vor sărbători un nou titlu, după ce au câștigat toate meciurile din această ediție de campionat.

Federația Română de Handbal va acorda trofeul de campioană în „Ștefan cel Mare”, iar CS Dinamo speră ca fanii să umple sala aflată lângă arena de fotbal, care va fi demolată în cel mai scurt timp.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte de Paște
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte de Paște
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen