Gogârlă: „Vreau să ajut ca Vâlcea să revină sus!”

Redactor:
Marius Hutu
Gogârlă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Gogârlă (foto stânga) a condus în această după-amiază prima ședință de pregătire în calitate de antrenor principal al formației HCM Rm. Vâlcea. Fosta tricoloră a semnat un contract până în vară cu noua formație de handbal a județului Vâlcea, după ce Oltchim s-a retras din campionat și este la un pas de faliment. „Sunt foarte bucuroasă că am revenit la Vâlcea și în același timp conștientă că e foarte greu să ieșim din situația actuală. Dar nu mi-e frică să o iau de jos, am mai trecut prin astfel de situații”, ne-a declarat Simona Gogârlă.

Fostul inter dreapta susține că a rămas impresionată de primirea pe care i-au făcut-o vâlcenii: „Important este că după dispariția acelei echipe mari, Oltchim, oamenii nu au lăsat să moară handbalul din Vâlcea. Îmi doresc ca într-un viitor să revenim într-o cupă europeană, însă acum e prea devreme să vorbim de aceste lucruri. În primul rând trebuie să ieșim cu capul sus după acest sezon”.

Simona Gogârlă și-a reamintit și momentul în care a călcat pentru prima dată în sala de la Vâlcea, ca jucătoare: „Prima zi a fost ceva de genul 20 iulie 1993. După 20 de ani am revenit ca antrenor, iar sentimentul a fost foarte plăcut, m-a trecut un fior când am rememorat acele vremuri. Îmi doresc să ajut Vâlcea și din postura de antrenor, să ajungă undeva mai sus!”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup