Performanță excepțională pentru echipa feminină de handbal Gloria Bistriţa, ardelencele calificându-se în sferturile Ligii Campionilor, după ce a învins clar pe Ikast, scor 37-28 (16-15),
În această fază a celei mai importante competiții intercluburi a Europei, unde este califică și CSM Bucureşti, trupa bistrițeană va da pipet cu echipa franceză Brest.
Rezultat răsunător pentru Gloria Bistriţa în optimile Ligii Campionilor, scor 37-28 (16-15) cu Ikast, după ce gazdele s-au impus la un gol și în prima manșă.
În sferturile de finală ale competiției, acolo unde este calificată direct CSM Bucureşti, trupa ardeleană le va întâlni pe franțuzoaicele de la Brest.
Principalele marcatoare au fost So Delgado 14 goluri, Seraficeanu 6, Ostase 6, pentru Gloria, respectiv Roberts 7, Scaglione 5, Skogrand 5, pentru oaspete. Cu această ocazie, Danila So Delgado a trecut de borna celor 100 de goluri marcate în acest sezon de Liga Campionilor.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2Fgloria-bistrita-ikast-handbold-liga-campionilor-28032026-1400x1051.jpg)
Foto: Sport Pictures
Tot azi, FTC Budapesta și Borussia Dortmund au încheiat la egalitate, scor 27-27, iar gazdele ajungând și ele în sferturi. Celelalte două meciuri din optimi au loc duminică: Team Esbjerg – Podravka (37-36 în tur) şi Odense – DVSC Debrecen (37-32).
În sferturile de finală sunt calificate direct, ca urmare a clasării pe locurile 1-2 în grupe, Gyor ETO şi Metz Handball (Grupa A), respectiv Brest Bretagne Handball şi CSM Bucureşti (Grupa B).
Programul din sferturi: DVSC Debrecen/Odense – Gyor ETO, Gloria Bistriţa – Brest, FTC Budapesta – Metz şi Podravka/Team Esbjerg – CSM Bucureşti. Partidele pentru calificarea la Turneul Final Four vor avea loc pe 18-19 şi 25-26 aprilie.