Gațu nu vrea schimbarea sistemului:** „Rămâne cum am stabilit”

Liga Națională de handbal se va disputa din sezonul viitor cu 12 echipe, așa cum s-a stabilit anul trecut. Cristian Gațu a respins ferm ideea unei noi schimbări competiționale în timpul unui sezon.
Gațu nu vrea schimbarea sistemului:** "Rămâne cum am stabilit"

Liga Națională de handbal se va disputa din sezonul viitor cu 12 echipe, așa cum s-a stabilit anul trecut. Cristian Gațu a respins ferm ideea unei noi schimbări competiționale în timpul unui sezon.

ProSport vă informa ieri că există mai multe voci în handbalul românesc care susțin un campionat cu 14 sau 16 echipe și în sezonul următor, lucru de care ar fi beneficiat și Steaua, condamnată în prezent la retrogradare. Ar fi însemnat ca FRH să modifice sistemul din mers, situație la care a mai apelat în trecut. Președintele FRH, Cristian Gațu, ne-a declarat ieri că, oficial, nimeni nu i-a cerut acest lucru și nici nu se pune problema de a reveni asupra unei decizii luate în 2011. „Mi se rupe inima că Steaua retrogradează, dar e problema lor. Pentru sezonul 2012-2013 s-a hotărât în urmă cu câteva luni că retrogradează două echipe, iar locurile 11-12 merg la baraj. Categoric, sistemul competițional nu se modifică, rămâne cum am stabilit”, a afirmat Gațu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania