Gațu, mulțumit după egalul cu Rusia!** „Dacă învingem Islanda și Muntenegru, nu vor fi probleme. Tolnai a apărat senzațional!”

Redactor:
Adina Oșan
Gațu, mulțumit după egalul cu Rusia!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FR Handbal, Cristian Gațu, a declarat marți, după remiza din meciul inaugural al României la CE din Serbia, 21-21, cu Rusia, că l-a impresionat portarul Talida Tolnai.

E un pas bun făcut de echipa României. E o remiză, e adevărat, dar dacă batem mâine pe Islanda și apoi pe Muntenegru, nu avem probleme. M-a impresionat Tolnai, a apărat extraordinar. Sincer să fiu, mi-a fost teamă de primele 10 minute ale meciului, dar s-a dovedit că a fost mai greu la final. Vreau să le mulțumesc fanilor noști prezenți la meci din Timișoara, Arad, Craiova, Reșița și de unde au mai venit. Ne-au făcut să ne simțim ca acasă, ca și cum aceste Europene ar fi fost la noi„, a declarat Cristian Gațu, pentru MEDIAFAX.

Marți seara, naționala României a debutat la CE din Serbia cu o remiză, 21-21, după ce a condus la pauză cu 21-7.

Tot marți, în grupa D, Muntenegru a dispus de Islanda, cu 26-16 și este lider.

Programul meciurilor din grupa D, în continuare, este următorul: 5 decembrie: Rusia-Muntenegru (19.05), Islanda-România (21.15); 7 decembrie: Rusia-Islanda (19.05) și România-Muntenegru (21.15).

După disputarea meciurilor din grupele preliminare, primele trei clasate se vor califica în cele două grupe principale, a câte șase echipe. Partidele se vor juca între 10-13 decembrie, iar primele două clasate vor juca ulterior în semifinale, în 15 decembrie. Finalele pentru medalii vor avea loc în 16 decembrie, ultima zi a CE din Serbia.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…