Gala Campioanelor | Ramona Farcău a pregătit un eveniment de excepție pentru retragerea din activitate și a lămurit pentru totdeauna o problemă. Cu câte salarii a fost „sărită” în ultimele 15 luni. Gavrilescu: „Am făcut niște clasamente la antrenori și la jucătoare…”

Redactor:
Marius Hutu
Gala Campioanelor | Ramona Farcău a pregătit un eveniment de excepție pentru retragerea din activitate și a lămurit pentru totdeauna o problemă. Cu câte salarii a fost
  • Publicat:
  • Actualizat:

Handbalul românesc va fi din această vară mai sărac. Trei din cele mai importante jucătoare ale României din ultimele două decenii, Aurelia Brădeanu, Cristina Vărzaru și Ramona Farcău, adică trei fete „din generația aia adevărată a handbalului românesc”, citându-l pe Radu Voina, s-au retras. Ramona Farcău a anunțat în urmă cu ceva timp că sezonul 2016-2017 va fi ultimul din postura de sportivă, iar luni a dezvăluit și echipa de la care vrea să se retragă… de la Oltchim! Astfel, extrema naționalei a prezentat faptul că acest moment va avea loc în 5 august, la Rm. Vâlcea, când va avea loc o reprezentație de gală între Oltchim 2010, echipa care a jucat finala Ligii Campionilor în acel sezon, și actuala echipă locală, HCM.

Cu emoții mai mari decât atunci când intra pe teren, Ramona Farcău (38 ani) a prezentat luni, la Stejarii Country Club, câteva detalii despre evenimentul care va avea loc la începutul lunii august, dar în același timp și-a anunțat planurile de viitor și a rememorat câteva lucrurui bune și mai puțin plăcute din activitatea de handbalistă. Într-un moment special pentru extrema polivalentă i-au fost alături două din colegele de la Oltchim, Narcisa Lecușanu și Steluța Luca, antrenorul sub comanda căruia a jucat finala în 2010, Radu Voina, cel care de altfel va fi pe banca tehnică și la meciul de retragere din luna august, dar și doi oameni din tripleta de la vârf, președintele Ioan Gavrilescu și vicepreședintele Nicolae Luca, în prezent team-manager la CSM București.

„Puteam să mai joc handbal, dar decizia de a mă retrage am luat-o cu un an în urmă după mai multe experiențe. Chiar dacă lucrurile ar fi stat altfel (n.r. referirea a fost la Dinamo, care a ratat promovarea în Liga Națională și unde a avut parte de o experiență negativă), m-aș fi retras oricum. Consider că nu mă mai regăsesc în contextul actual în care se află handbalul feminin. Mi s-au întâmplat multe lucruri neplăcute și la Ploiești. Am considerat că e timpul să mă retrag”, a susținut Ramona Farcău. Spre exemplu, în ultimele 15 luni de activitate handbalistică, ea și-a primit salariile doar pe 5 luni! „Pot să vă spun că am plătit memorii de 5.000 de lei Federației Române de Handbal, care mi-a dat bineînțeles câștig de cauză, dar de un an de zile eu sunt în litigiu cu echipa de la Ploiești și nu am recuperat niciun ban”, a adăugat golgheterul României la Jocurile Olimpice din 2008.

  • „În ultimii 2 ani de activitate, m-am confruntat cu momente foarte grele, din punctul meu de vedere un sportiv nu ar trebui să se ocupe de așa ceva. Ci trebuie să se antreneze, să fie foarte bine motivat și să dea ce are el mai bun în teren. Nu să se ocupe de alte detalii, de care ar trebui să aibă grijă managerii”, Ramona Farcău
  • „De ce m-aș retrage de la Dinamo, am ales să mă retrag cu echipa cea mai dragă mie. Iar cea mai frumoasă perioadă am petrecut-o la Oltchim, unde sportivii erau respectați”, Ramona Farcău

Ramona Farcău și-a pregătit bine pasul retragerii de pe teren, întrucât ea deja știe că viitorul ei va fi tot în handbal, în sport în general. Vicecampioana mondială în 2005 a pus pe picioare RFH Sport & Management, o companie născută din dorința de a deveni o alternativă în dezvoltarea sportului, cu obiectivul de a pune în valoare potențialul sportivilor și de orientare a acestora în direcția atingerii excelenței. Ideea a pus-o în practică alături de psihologul sportiv Andreas Hniatiuc. „Ideea practic o avem de un an de zile și o punem la cale, nu a venit spontan și gata asta asta vreau să fac. Ne-am gândit, ne-am pregătit foarte bine pașii care urmează, ce vrem să facem și unde vrem să ajungem. Vom lua treptat pas cu pas, vrem să creștem un proiect frumos, corect”, a declarat Ramona Farcău, care a jucat la fel de bine atât extremă stânga, cât și extremă dreapta de-a lungul carierei. De altfel, cu această ocazie, ex-tricolora a lămurit pentru totdeauna și problema postului pe care s-a simțit cel mai bine: „Extremă dreaptă, acolo m-am simțit cel mai bine. Extremă stângă am jucat în situații de criză și foarte mult în ultima perioadă după o intervenție chirurgicală pe care am avut-o la umăr. Mi-a fost mai greu să mă recuperez, dar extremă dreapta, clar, a fost postul favorit”.

Prin retragerea celor trei jucătoare amintite în deschiderea acestui articol, Ramona Farcău, Aurelia Brădeanu și Cristina Vărzaru, handbalul feminin se pregătește să închidă și un ciclu de excepție, care a ținut România cu sufletul la gură din punct de vedere sportiv. Practic, din exponentele generației amintite pe teren au mai rămas foarte puține, Oana Manea, Paula Ungureanu, Oana Chirilă și Valentina Ardean-Elisei, pentru a enumera câteva, primele trei retrase la rândul lor de la echipa națională.

„Este un sentiment de tristețe că Ramona s-a retras, încă o jucătoare din generația aia adevărată a handbalului. Cu siguranță s-a încheiat un ciclu al unei generații care a făcut mult bine sportului și handbalului românesc. Urmează noua generație cu ce a mai rămas, cred că pretențiile trebuie să le vedem cu ochii deschiși foarte bine. Să ne bucurăm dacă mai rămânem sus. Nu știu ce înseamnă sus, poate primele 10 echipe din lume, ar fi foarte bine. Dar este greu de egalat performanțele acestei generații, mă refer la cele care se retrag. Pe lângă faptul că au fost jucătoare foarte bune, au fost și oameni excepționali. Nu întâmplător au ajuns să fie acolo pentru că sunt fete de excepție. Mă gândesc și la Mika Brădeanu, care a surprins pe toată lumea cu retragerea ei. O fată care chiar dacă vorbește puțin nu se lasă călcată în picioare. Totuși, suntem în România, să vorbim românește, să tratăm pe toată lumea la fel, nu preferanțial. La vârsta ei, la experiența ei, nu mai acceptă nimic. Nu a vorbit despre acest lucru, dar cine pricepe, înțelege motivul retragerii ei. Ca și valoarea sportivă putea să mai joace liniștită”, a comentat Radu Voina, antrenorul care a condus Oltchim în finala Ligii Campionilor în 2010.

  • Mika Brădeanu va fi invitata de onoare a Ramonei Farcău la evenimentul din luna august, chiar dacă în 2010 centrul juca la Gyor

Cum s-a născut proiectul RFH Sport & Management și evenimentul Oltchim 2010 vs HCM Rm. Vâlcea

„Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte simple. Stăteam de vorbă în urmă cu vreun an de zile și îi spuneam Ramonei ce faci din momentul în care închei acest drum. Eu cred că situația în care se regăsește sportul românesc este cumva și consecința faptului că foarte mulți sportivi de peformanță s-au lansat în viață prin sport și nu au întors sportului ceea ce le-a oferit. Discutând cu Ramona, i-am spus: >. Uitați-vă ce se întâmplă afară, toți marii sportivi beneficiază de un astfel de moment, tocmai pentru că este important să rămână cu o ultimă imagine pozitivă asupra fenomenului.

Legat de acest eveniment, am lucrat la CSM București timp de 3 ani, mi-a fost foarte drag acel proiect, însă din punct de vedere emoțional îmi aduc aminte ceea ce a însemnat Oltchimul pentru sportul românesc și pentru handbalul românesc. Sportul în general deschide uși și dacă știm să valorificăm tot ce înseamnă potențialul sportivilor și a unor proiecte în domeniul sportiv putem schimba foarte mult imaginea României în ansamblu. Așa a apărut ideea unui meci de retragere, inițiativa de a convoca tot ce înseamnă persoanele implicate în proiectul Oltchim, jucătoare, antrenori, conducători, manageri. Acest eveniment este dedicat atât celor care pe undeva sunt nostalgici după Oltchimul care scria istorie, dar cred că este la fel de important să-l dedicăm tinerilor care au văzut prea puțin ce a însemnat acest club”, Andreas Hniatiuc, psiholog sportiv.

  • „Consider că prin această inițiativă se respectă pe ea însăși. Își respectă biografia sa sportivă, își respectă colegele ei cu care a obținut această perfomanță în 2010, antrenorii care au pregătit-o și, de ce nu, tot ce înseamnă suflare handbalistică românească. Este poate un exemplu și pentru alții în viitor”, Ioan Gavrilescu, 33 de ani președinte la Oltchim

Prezent la lansarea evenimentului din luna august, Ioan Gavrilescu a vorbit despre handbalista Ramona Farcău, dar și despre câteva detalii interesante din perioada Oltchim. Mai jos aveți câteva dintre ideile expuse pe legendarul conducător al formației din Vâlcea:

„Cu mâna pe suflet vă spun, în 2010 nu se putea mai mult. Cine știe puțină istorie handbalistică, Viborg avea echipă mai bună ca a nostră la vremea respectivă. S-a destrămat după ce a câștigat această Ligă a Campionilor și poate era rândul Oltchimului să o câștige în anul următor, dar din anumite motive nu a reușit performanța supremă la care ar fi avut dreptul, să obțină trofeul măcar o dată”

„Nu sunt în stare să dau un verdict, să fac un paralelism între câștigarea Ligii Campionilor de CSM București și disputarea finalei de Oltchim Rm. Vâlcea. Și vă întreb pe d-voastră, dacă puteți să vă dați un răspuns. Care performanță a fost mai valoroasă, a CSM București, anul trecut cu 14 jucătoare străine, sau a Oltchimului din 2010, care a avut numai 2 jucătoare străine și care a avut, foarte important, și antrenor român?”

„De când sunt la pensie, având și mai mult timp, am făcut niște clasamente și la antrenori, și la jucătoare, după mai multe criterii: ca valoare sportivă, ca om, caracter, temperament și foarte important, educația. Nu o spun de complezență, o spun cu mândrie, cele trei jucătoare care sunt astăzi prezente, Ramona Farcău, Steluța Luca și Narcisa Lecușanu, fac parte din primele 10 de mare valoare și de mare caracter care au trecut pe la Oltchim în istoria de 30 de ani în cupele europene”

„Această fată (n.r. Ramona Farcău) nu știu pe care parte a jucat mai bine, pe stânga sau pe dreapta, datorită talentului și calităților sale native. Este foarte greu să fii ambidextru. A fost o extremă pe care puteai să o folosești indiferent de ce parte cu același rezultat. Și antrenorii au speculat acest lucru și bine au făcut”.

Pentru meciul de retragere din 5 august, Ramona Farcău și-a invitat toate colegele care au făcut parte din echipa Oltchim 2010

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
AJUTOR PE CARD pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii de la bloc primesc banii din 15 aprilie
AJUTOR PE CARD pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii de la bloc primesc banii din 15 aprilie
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă