FRH și-a fixat obiectivul pentru Mondialul feminin! Cum se prezintă atmosfera din lot, câte echipe sunt „schițate” pentru Tokyo 2020 și cum a decurs ședința Comisiei Tehnice cu Ambros Martin. Vineri, ora 19:00, România – Polonia, la Trofeul Carpați

Redactor:
Marius Hutu
FRH și-a fixat obiectivul pentru Mondialul feminin! Cum se prezintă atmosfera din lot, câte echipe sunt
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină de handbal susține de azi și până duminică ultimele teste înaintea Campionatului Mondial din Germania (1-17 decembrie), în cadrul Trofeului Carpați de la Craiova. În prima zi, de la ora 19:00, România înfruntă Polonia, apoi, în următoarele două zile, Macedonia și Brazilia, toate meciurile putând fi urmărite pe canalele TVR.

Cu o zi înaintea debutului la Trofeul Carpați, Ambros Martin a participat la ședința Comisiei Tehnice Feminine, la care au fost prezenți mai mulți antrenori din Liga Națională, motiv pentru care a avut și greutate. „Ambros a făcut o prezentare a ceea ce s-a întâmplat în anul de când el este antrenor, a spus în același timp cum vede prezentul, a făcut și proiecție cu cel puțin două echipe schițate pentru Tokyo 2020 și încă o echipă pentru viitor, apropo de ce avem noi în momentul de față. Și-a spus punctul de vedere apropo de selecție, și-a spus punctul de vedere apropo de întrajutorarea reciprocă antrenor de echipă națională – antrenor de club. Unele discuții au fost destul de aprinse, dar într-un cadru de profesionism, fiecare a argumentat cu lucruri foarte clare și pentru performanță. Și s-a ajuns la un consens, cred eu, OK. Personal, această ședință mi-a plăcut foarte mult, au fost puțin absenți și cred că e un plus apropo de handbalul feminin”, ne-a relatat Alexandru Dedu, președintele FRH.

Față de alți ani, înaintea unor turnee finale. mai toată lumea consideră că toate fetele au venit bine pregătite la lot. Atmosfera este, de asemenea, una foarte bună și încurajatoarea înaintea Campionatului Mondial, toate aceste aspecte fiind întărite și de afirmațiile președintelui handbalului românesc: „De când am ajuns la Craiova, am încercat să culeg informații de la toți cei prezenți, inclusiv de la staff-ul tehnic, de la Ambros Martin, iar ceea ce a ajuns la mine este un feedback super-pozitiv din toate punctele de vedere. Este un angajament la efort, se muncește bine, am văzut oameni zâmbind, condițiile asigurate de cei de la Craiova sunt foarte Ok. Până în momentul de față, lucrurile arată foarte bine”.

Până la primul meci de la Campionatul Mondial, cu Paraguay, au mai rămas 8 zile, iar obiectivul cu care naționala pleacă la turneul final se conturează. Adică un obiectiv intermediar, mai degrabă privit ca un reper pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, care rămâne principala țintă a primei reprezentative. „La Comisia Tehnică nu s-a adus punctual discuția despre obiectiv. Noi dorim ca și Federație să avem locul 1-6 fiindcă, ar însemna și o înscriere în criteriile de intrare în lotul Samurai (n.r. acest lucru ar însemna printre altele că fiecare jucătoare din echipa națională ar avea o primă lunară de câteva mii de lei) și ar însemna că suntem pe drumul cel bun. Personal, cred că un loc 1-8 este OK (n.r. acest lucru ar însemna calificarea în sferturile de finală la Campionatul Mondial) și în concordanță cu realitatea”, a decloarat Alexandru Dedu pentru ProSport.

PROGRAM TROFEUL CARPAȚI

  • 24 noiembrie: Macedonia-Brazilia (ora 17:00), România-Polonia (ora 19:00, TVR HD)
  • 25 noiembrie: Brazilia-Polonia (14:00), România-Macedonia (ora 16:00, TVR2)
  • 26 noiembrie: Macedonia-Polonia (ora 14:00), România-Brazilia (ora 16:30, TVR1)

În urma acestui turneu, Ambros Martin, Horațiu Pașca, Jaume Fort-Mauri, Nicoleta Alexandrescu și Radu Cheregi (staff-ul tehnic al echipei naționale) va decide lotul care va pleca pe 29 noiembrie la Campionatul Mondial. România va juca în grupa de la Trier, cu Franța, Spania, Slovenia, Angola și Paraguay.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele