Franța, stop joc!** Campioana mondială a ratat pentru prima dată în opt ani calificarea în semifinale

Campionatul European de handbal masculin din Serbia a ajuns la ora semifinalelor, fază care ne oferă o premieră în ultimii opt ani, fără Franța în careul de ași.
Franța, stop joc!** Campioana mondială a ratat pentru prima dată în opt ani calificarea în semifinale

Campionatul European de handbal masculin din Serbia a ajuns la ora semifinalelor, fază care ne oferă o premieră în ultimii opt ani, fără Franța în careul de ași.

Socotită marea favorită la câștigarea unui nou titlu, trupa lui Karabatic și Omeyer s-a clasat pe locul 6 în grupa principală, ultimul, astfel că a ratat calificarea în penultimul act, lucru care nu s-a mai întâmplat de la CE din 2004. În ultimii opt ani, Franța a jucat cel puțin o semifinală, fie că a fost vorba de Europene, Mondiale sau Jocuri Olimpice.

Cursa pentru titlul european o continuă, în schimb, Serbia, Spania, Croația și Danemarca, ultima (foto Mikkel Hansen) fiind artizana unei calificări miraculoase în condițiile în care Germania a intrat cu maxim de puncte în grupa principală și a irosit trei șanse pentru a urca în careul de ași. De altfel, Germania a pierdut orice ocazie de a mai ajunge la JO de la Londra, aceasta fiind prima absență după 76 de ani!

Defilăm cu arbitri și cu un macedonean

Semifinalele se vor disputa azi după următorul program: Spania – Danemarca (18:45) și Serbia – Croația (21:15). Arbitrii români Constantin Din și Sorin Dinu sunt creditați cu șanse mari pentru a arbitra unul din cele patru meciuri din faza finală. Handbalul românesc este încă reprezentat în Serbia și de Branislav Angelovski, jucătorul echipei HCM Constanța, care a ajuns în situația de a evolua cu Macedonia pentru locurile 5-6 împotriva Sloveniei, miza fiind calificarea în turneul preolimpic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania