Franța și Croația, primele echipe calificate în grupele principale ale CM din Suedia

  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționalele de handbal masculin ale Franței și Croației sunt
primele echipe calificate în grupele principale, la Campionatul
Mondial din Croația, cu trei victorii din tot atâtea meciuri, în
faza preliminară.

Campioana europeană, mondială și olimpică, Franța, și-a asigurat
calificarea, indiferent de ultimele rezultate pe care le va obține
în grupa A preliminară, al cărei lider este. Vicecampioana mondială
Croația a făcut și ea pasul în grupele principale, din grupa C
preliminară, în care se află și România.

Alte patru echipe, Suedia, Spania, Islanda și Danemarca, mai au
nevoie de un singur punct din ultimele două partide din grupele
preliminare, pentru a-și asigura calificarea mai departe.

La rândul său, România mai are o singură șansă de a prinde locul
trei în grupa C, calificant mai departe, după cele trei înfrângeri
consecutive. Tricolorii sunt obligați să învingă Australia
(miercuri, ora 21.30) și Serbia (joi, 21.30), pe ultima la minimum
două goluri, însă numai în condițiile în care sârbii ar pierde
disputa de miercuri, cu Croația.

Marți sunt programate meciuri doar în grupele B și D, astfel:

Grupa B: Japonia-Ungaria, Norvegia-Brazilia, Austria-Islanda

Grupa D: Chile-Slovacia, Coreea de Sud-Polonia,
Suedia-Argentina.

Primele trei clasate din fiecare grupă se califică mai departe,
acesta fiind și obiectivul naționalei României, la CM din Suedia.
Meciurile din grupele principale vor începe în 22 ianuarie.

La ediția din 2009, „tricolorii” s-au clasat pe locul 15, după 14
ani de absență de la un turneu final de CM.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele