Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Franța, prima finalistă a CE de handbal masculin din Danemarca

Franța, prima finalistă a CE de handbal masculin din Danemarca

Campioana olimpică la handbal masculin, Franța, este prima finalistă a Campionatului European din Danemarca, după ce a eliminat, vineri, campioana mondială, Spania, cu scorul de 30-27 (12-14), în prima semifinală a competiției.

Cea de-a doua semifinală este programată tot vineri seară, între echipa gazdă a turneului final, Danemarca, și Croația.

Până în faza semifinalelor, Danemarca a fost singura echipă neînvinsă din competiție, nordicii fiind și deținătorii titlului european.

Franța și câștigătorea celei de-a doua semifinale vor juca în finala mare, pentru trofeu, în timp ce Spania și învinsa dintre Danemarca și Croația vor disputa finala mică, pentru medalia de bronz, ambele meciuri urmând a se disputa duminică.

Tot vineri, în meciul pentru locurile 5-6, Islanda a învins Polonia, cu scorul de 28-27 (13-16).

Mediafax