Echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea a anunțat oficial că noul antrenor principal din sezonul viitor este Florentin Pera.
Selecționerul naționalei feminine, Florentin Pera (45 ani) revine astfel după 4 ani la Râmnicu Vâlcea, echipă pe care a mai pregătit-o în perioada 2018-2021. Cu Pera pe bancă, Vâlcea a câștigat în acea perioadă titlul național (2019), Cupa României (2020) și în două rânduri Supercupa României (2018 și 2020), având un parcurs impresionant și în EHF Champions League.
Tehnicianul este primul antrenor român care a antrenat trei echipe în EHF Champions League, prima fiind Rm. Vâlcea, iar ulterior CSKA Moscova și CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud.
„Revin cu mare bucurie și recunoștință la SCM Râmnicu Vâlcea, clubul de care sunt profund atașat sufletește. Aici am trăit momente deosebite, am câștigat toate trofeele interne și am ajuns împreună până în fazele eliminatorii knock-out ale Ligii Campionilor. Îmi doresc să construim un climat de încredere, unitate, disciplină și implicare totală. Vreau o echipă dedicată, care să lupte pentru fiecare minge și fiecare victorie, indiferent de adversar. Este esențial ca fiecare dintre noi să fie 100% conectat la obiectivele clubului.
Echipa vine după o perioadă dificilă, încheiată cu locul 8 în campionat, dar cu muncă, seriozitate, răbdare și sprijinul tuturor, jucătoare, staff, conducere, sponsori și minunații noștri suporteri, putem readuce Vâlcea acolo unde îi este locul: în cupele europene și, treptat, să construim o echipă competitivă, capabilă să reprezinte din nou Vâlcea în Liga Campionilor.
Pentru mine, Vâlcea nu este doar un club, este acasă. Este orașul care respiră handbal și are cea mai mare tradiție din handbalul românesc. Această responsabilitate ne motivează să dăm totul, zi de zi. Vă mulțumesc pentru încredere și sunt nerăbdător să începem împreună această nouă etapă!” este mesajul lui Florentin Pera, transmis prin intermediul paginilor de socializare ale clubului.
Tehnicianul este și sub contract din anul 2022 cu naționala feminină a României, acordul fiind valabil până la finalul lui 2026.
În cariera de antrenor, Florentin Pera a mai pregătit pe Universitatea Reșița, Mureșul Tg. Mureș, Cetate Deva, Tomis Constanța, HCM Roman, U Cluj, Dunărea Brăila, CSKA Moscova și CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud.
SCM Rm. Vâlcea se va reuni pe 7 iulie, iar în perioada 15-24 iulie va merge în cantonament în Serbia. Echipa vâlceană va disputa primele amicale pe 1 și 2 august cu CSM Slatina, iar pe 8-9 august va organiza Memorialul Constantin Tită, unde mai vin Rapid, Craiova și Debrecen. În perioada 14-16 august, Vâlcea va mai disputa trei amicale la turneul organizat de SCM Craiova. Pregătirea de vară se încheie cu trei jocuri tari în Ungaria, cu Mosonmagyaróvár (20 august), FTC – Rail Cargo (22 august) și MKS Lublin (23 august).