Finală de vis la Campionatul European de handbal feminin, deşi gazda Ungaria a fost eliminată de favorita Norvegia!

Finală de vis la Campionatul European de handbal feminin, deşi gazda Ungaria a fost eliminată de favorita Norvegia!
Foto: Profimedia
  • Publicat:

Campionarul European de handbal feminin își va decide duminică învingătoarea după o finală de vis, deşi gazda Ungaria a fost eliminată de favorita Norvegia.

Naționalele feminine de handbal ale Norvegiei și Danemarcei s-au calificat în ultimul act al competiției continentale, urmând să-și dispute titlul duminică, la Viena.

Norvegia joacă finala de vis de la CE de handbal feminin, după ce a eliminat gazda Ungaria

Întrecerea este organizată de Ungaria, Austria și Elveția. În prima semifinală, Norvegia a eliminat Ungaria cu 30-22 (13-11), la capătul unei partide pe care a controlat-o de la început până la final.

Punctul forte al naționalei nordice a fost apărarea. Henny Reistad a marcat de 7 ori în poarta Ungariei din 12 aruncări, fiind completată excelent de Emilie Hovden și Thale Deila, ambele cu 5 reușite. La rândul ei, Katrine Lounde a închis poiarta, parând nu mai puțin de 11 aruncări, fiind desemnată cea mai valoroasă jucătoare a meciului.

Norvegia nu a pierdut niciodată în penultimul act la Campionatul European în ultimii 30 de ani, câștigând 14 din 22 de semifinale jucate la Jocurile Olimpice și Campionatul Mondial.

Cealaltă semifinală a fost mult mai echilibrată, dar până la urmă Danemarca a câștigat partida cu Franța cu 24-22 (13-11). Franța, campioana mondială în exercițiu și vicecampioana olimpică din vară, a dat totul pe final de meci, dar era mult prea târziu pentru a mai întoarce soarta calificării.

Ca urmare, Danemarca va juca pentru a doua oară la rând finala Campionatului European împotriva Norvegiei. Acum doi ani, Norvegia s-a impus cu 27-25, după o a doua repriză senzațională, în care a marcat 15 goluri și a primit doar 10.

Danemarca, Norvegia și Ungaria au obținut calificarea pentru CM din 2025

Naționala României a a încheiat Campionatul European pe locul 11. În Grupa preliminară B a învins Cehia cu 29-28, a pierdut în fața Muntenegrului cu 25-27, după care a dispus de Serbia cu 27-25.

În Grupa principală 1, „tricolorele” au fost învinse de Franța cu 20-25, au produs surpriza, câștigând în fața Suediei cu 25-23, dar oboseala și-a spus cuvântul și au cedat în ultimele două partide, cu Ungaria (29-37) și Polonia (24-29).

La precedentele două ediţii ale competiției continentale, România s-a clasat pe locul 12. Cea mai bună performanță rămâne medalia de bronz câștigată în 2010, după 16-15 cu Danemarca în finala mică.

Suedia a învins Olanda cu 33-32 (15-15), astfel că de la locul 5 în jos ierahia arată în felul următor: Suedia, Olanda, Germania, Muntenegru, Polonia, Slovenia, România, Elveţia, Spania, Austria, Cehia, Islanda, Insulele Feroe, Macedonia de Nord, Croaţia, Turcia, Serbia, Portugalia, Ucraina și Slovacia.

Campionatul Mondial de anul viitor va avea loc în Germania și Olanda, care sunt calificate, deja, în calitate de țări gazdă. Franța va fi și ea prezentă, ca deținătoare a trofeului. Ca urmare, cele mai bune trei echipe de la CE 2024, finalistele Danemarca și Norvegia, plus Ungaria, au obținut, și ele, biletele pentru întrecerea mondială.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat la…
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat…
OUT de la Genoa! Dan Șucu a ales între Patrick Vieira și Mario Balotelli
OUT de la Genoa! Dan Șucu a ales între Patrick Vieira și Mario Balotelli
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Înlocuitor de top pentru Ederson! Pep Guardiola îl vrea pe portarul care a făcut spectacol la EURO 2024
Înlocuitor de top pentru Ederson! Pep Guardiola îl vrea pe portarul care a făcut spectacol la EURO 2024
OFICIAL | FCSB a dat lovitura pe piaţa transferurilor! Gigi Becali şi-a luat atacant de la o rivală din Superliga
OFICIAL | FCSB a dat lovitura pe piaţa transferurilor! Gigi Becali şi-a luat atacant de la o rivală din Superliga
ULTIMA ORĂ | Out de la FCSB. Gigi Becali l-a dat afară pe jucător: ”Îi reziliez contractul. Să fie sănătos”
ULTIMA ORĂ | Out de la FCSB. Gigi Becali l-a dat afară pe jucător: ”Îi reziliez contractul. Să fie sănătos”
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Gabriela Cristea a ajuns de URGENȚĂ la spital!!! ȘOCANT ce a pățit vedeta după demisia din televiziune
Gabriela Cristea a ajuns de URGENȚĂ la spital!!! ȘOCANT ce a pățit vedeta după demisia din televiziune
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta din spate
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta…
Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită:
Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită: "Record absolut". Valoarea, de peste 2 ori mai mare…
Regizorul GENIAL care a iubit femeile la fel de mult ca filmele
Regizorul GENIAL care a iubit femeile la fel de mult ca filmele
Fiica lui Ion Ţiriac l-a surclasat pe David Popovici! Imaginea senzaţională cu fiica miliardarului Ion Ţiriac
Fiica lui Ion Ţiriac l-a surclasat pe David Popovici! Imaginea senzaţională cu fiica miliardarului Ion Ţiriac
Ce a făcut David Popovici cu Porsche-ul său nou, după tot scandalul în care a fost implicat
Ce a făcut David Popovici cu Porsche-ul său nou, după tot scandalul în care a fost implicat
Călin Georgescu a mințit toată România. A anunțat chiar el în direct la TV. Nu s-a mai văzut așa ceva
Călin Georgescu a mințit toată România. A anunțat chiar el în direct la TV. Nu s-a mai văzut așa ceva
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
ITF îi desemnează pe Sinner şi Swiatek campioni mondiali pentru 2024
ITF îi desemnează pe Sinner şi Swiatek campioni mondiali pentru 2024
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
Ispita Anamaria Vaida de la Insula Iubirii, fotografii pe patul de spital. Ce a pățit.
Ispita Anamaria Vaida de la Insula Iubirii, fotografii pe patul de spital. Ce a pățit. "Mulțumesc pentru mesaje, sunt..."
×