FINAL** Byasen – Rulmentul Brașov 27 – 31!

Redactor:
Marius Hutu
FINAL** Byasen - Rulmentul Brașov 27 - 31!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu buzunarele goale, dar cu ambiții nemăsurate s-au deplasat jucătoarele de la Rulmentul Urban în Norvegia, pentru manșa tur din sferturile Cupei EHF, cu Byasen (azi, ora 18:00).

Pentru 60 de minute, vicecampioana României este dispusă să uite de toate necazurile și să vorbească pe teren în fața unei alte echipe de top. Rulmentul are și un un model înaintea partidei cu Byasen, echipa de fotbal Rapid, care merge din victorie în victorie, deși se confruntă la rându-i cu mari probleme financiare. „Fetele sunt un exemplu de dăruire, de bună creștere, peste închipuirea unui om. În condițiile date, s-au pregătit exemplar și vor să-și demonstreze valoarea și pe teren“, a susținut Remus Cojocaru, președintele echipei Rulmentul.

Din formația brașoveană nu mai fac parte Cristina Neagu și Patricia Vizitiu, dar Brașovul a reușit să le recupereze pe Simona Gogârlă (foto) și Gabriela Juhasz și poate alinia un „14“ redutabil. „Vrem să demonstrăm că această echipă nu stă în Cristina Neagu și poate obține și fără ea rezultate la fel de notabile“, a mai spus Remus Cojocaru.

www.prosport.ro te ține la curent cu evoluția scorului în partida Byasen – Rulmentul

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol

Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin

Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional

S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România

CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american

Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută

Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă