Suma cu care Dinamo va fi despăgubită de EHF, dacă „dubla” cu PSG în Liga Campionilor nu se mai joacă. Federația Europeană a mutat turneul Final Four la masculin între Crăciun și Revelion | EXCLUSIV

Redactor:
Marius Hutu
Suma cu care Dinamo va fi despăgubită de EHF, dacă „dubla” cu PSG în Liga Campionilor nu se mai joacă. Federația Europeană a mutat turneul Final Four la masculin între Crăciun și Revelion | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Europeană de Handbal a anunțat că turneul Final Four al Ligii Campionilor la handbal masculin a fost reprogramat pentru data de 28-29 decembrie, în LANXESS Arena din Koln. În mod normal, aceasta ar fi trebuit să se desfășoare în 30-31 mai, apoi a fost oferită ca dată altenativă 22-23 august. Așadar, toți cei care și-au procurat deja biletele, acestea rămân valabile pentru ediția din decembrie.

Din punct de vedere al handbalului european la nivel de cluburi, există voința comună de a pune în scenă finalele EHF în 2020. Acest aviz a fost susținut de reprezentanții principalelor cluburi într-o întâlnire de coordonare ce a avut săptămâna trecută”, a declarat Michael Wiederer, președintele EHF

În cadrul reuniunii Comitelului Executiv din 24 aprilie, EHF va decide modul în care se va încheia sezonul european de handbal 2019/20. inclusiv „Drumul către Köln”, după cum a relatat Federația Europeană.

În orice caz, aceasta va fi o decizie bazată pe rezultatele sportive obținute în runde deja finalizate”, a spus Wiederer. În ceea ce privește turneul Final Four al Ligii Campionilor la feminin, EHF a anunțat că este în consultări cu organizatorii de la Budapesta. Ultima dată alternativă oferită a fost 5-6 septembrie.

Suma pe care Dinamo o poate încasa de la EHF dacă nu mai joacă „dubla” cu PSG

Foarte probabil, turneul Final Four al Ligii Campionilor la masculin se va desfășura cu PSG, FC Barcelona, Veszprem și THW Kiel, adică echipele care au ocupat primele două poziții în Grupele A și B. În acest caz, Dinamo București nu va mai juca partida cu PSG. Oricum, șansele ca această „dublă” să se mai dispute în optimile de finală au devenit minime, după măsurile adoptate la nivel guvernamental de Franța și România la începutul acestei săptămâni.

EHF, după o discuție cu Forumul European al Cluburilor au purtat deja discuții, iar în cazul în care „optimile” și „sferturile” nu mai pot fi jucate, atunci cluburile eliminate din competiție în afara terenului ar putea să primească niște compensații financiare din drepturile de marketing.

Câștigătoarea Ligii Campionilor ar urma să contribuie cu 250.000 de euro din premiul de 1.000.000 de euro la un așa-numit fond solidar. De asemenea, finalista ar urma să „doneze” 50.000 de euro. De aici s-ar aduna deja 300.000 de euro. Apoi, garanțiile financiare pentru „optimi” (360.000 de euro) și pentru sferturile de finală (360.000 de euro) se vor adăuga la fondul de solidaritate.

Așadar, tot fondul se va ridica la aproximativ 1,02 milioane de euro, sumă care va fi împărțită în mod egal la toate cele 14 echipe aflate încă în cursă pentru câștigarea Ligii Campionilor. Așadar, Dinamo va lua parte la această „împărțire”, adică s-ar alege cu o sumă de 72,857 de euro compensații financiare.

Nu în ultimul rând, Dinamo ar avea o șansă în plus să primească din partea EHF un wildcard pentru viitoarea ediție a Ligii Campionilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen