EXCLUSIV | Un altfel de Tadici. Fostul selecționer laudă performanța unei jucătoare din lot: „Mă bucur pentru ea”

EXCLUSIV | Un altfel de Tadici. Fostul selecționer laudă performanța unei jucătoare din lot:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În trecut selecționer al echipei naționale de handbal feminin, Gheorghe Tadici e foarte bucuros să o vadă în continuare la lot pe Valentina Ardean Elisei (36 de ani). Extrema stângă se afla în echipa națională și în 2005, când, cu Tadici selecționer, România a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial. Rusia lui Trefilov a învins România lui Tadici în urmă cu 13 ani și așa am ajuns să ne mulțumim cu argintul.

„Mă bucur pentru ea (n.r Valentina Ardean Elisei), este una din mohicancele echipei din 2005. Mă bucur și pentru celelate, care au fost promovate de mine ulterior. Pe Neagu am promovat-o la o vârstă fragedă. De acolo s-a lansat, și-a jucat șansa și a reușit. Aici mai intră și Chiper, Petruț, Geiger, Buceschi sau Pintea. Mă bucur pentru ele, am lucrat și cu celalte, mai puțin cu cei doi portari (n.r Dumanska și Dedu).

E o echipă foarte matură. Au fost aproape de rezultate de excepție și în trecut, dar sper să se califice. Au șanse, peste 90% de a se califica în semifinale. De acolo, dacă gestionează partidele ca aseară, au șanse mari. Portarii au decis meciul și în primele două meciuri, s-a văzut asta”, a spus Tadici, în cadrul emisiunii ProSport Live.

Germania, Norvegia și România au plecat de la Brest și se mută la Nancy, acolo unde vor avea loc meciurile din grupele principale. Olanda, Spania și Ungaria sunt cele trei selecționate care fac „joncțiunea” cu echipele calificate din Grupa D.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×