Eșec pentru echipa handbal feminin tineret la turneul amical din Ungaria: România-Norvegia 25-28

Naționala de handbal feminin tineret a României a fost învinsă, sâmbătă, de reprezentativa similară a Norvegiei, cu scorul de 25-28 (13-19), în al doilea meci din cele trei programate la turneul amical din Ungaria, înaintea celor oficiale de la CM din Croația.

În prima partidă din cadrul turneului de la Balatonboglar, tricolorele under 20 au cedat, vineri, în fața Danemarcei, cu scorul de 29-38 (13-17), urmând ca duminică, în ultima zi, să întâlnească Ungaria.

După turneul din țara vecină, echipa României va pleca săptămâna viitoare în Croația, unde va participa la Campionatul Mondial, programat între 28 iunie și 13 iulie.

Tot vineri, dar în Germania, naționala feminină de junioare under 18 a învins naționala țării gazdă în primul meci din cele două amicale programate, cu scorul de 32-27 (15-15). A doua partidă este programată duminică.

Junioarele pregătesc participarea la Campionatul European Open din Suedia, competiție programată înaintea CM din Macedonia (între 20 iulie – 3 august).

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]