Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Dunărea Brăila s-a întărit puternic la linia de 9 metri! Echipa lui Aurelian Roșca a transferat al treilea inter în această perioadă

Dunărea Brăila s-a întărit puternic la linia de 9 metri! Echipa lui Aurelian Roșca a transferat al treilea inter în această perioadă

Dunărea Brăila face pași importanți în această perioadă, în tentativa de a reveni în prim-planul Ligii Naționale de handbal feminin, după două sezoane mai palide. Astfel, a anunțat transferuri pe bandă rulantă, azi ajungând la al șaselea. Este vorba despre interul stânga din Serbia, Bojana Milic, în vârstă de 26 de ani, care vine de la Malaga (Spania).
Dunărea Brăila s-a întărit puternic la linia de 9 metri! Echipa lui Aurelian Roșca a transferat al treilea inter în această perioadă

Dunărea Brăila face pași importanți în această perioadă, în tentativa de a reveni în prim-planul Ligii Naționale de handbal feminin, după două sezoane mai palide. Astfel, a anunțat transferuri pe bandă rulantă, azi ajungând la al șaselea. Este vorba despre interul stânga din Serbia, Bojana Milic, în vârstă de 26 de ani, care vine de la Malaga (Spania).

„Sunt bucuroasă că mi s-a oferit șansa de a evolua la Dunărea Brăila. Cunosc campionatul din România și consider că este unul puternic și că se joacă un handbal de calitate. Îmi doresc ca împreună cu toți din echipă să ne atingem obiectivul. Personal, îmi doresc să demonstrez ceea ce știu și sunt sigură că această colaborare mă va ajuta să mă dezvolt ca și sportiv”, a declarat Bojana Milic pentru pagina de Facebook a clubului.


Sursa Foto: HC Dunarea Braila – Oficial / Facebook

Interul sârb este al treilea transferat de Dunărea Brăila în această perioadă, după Bianca Tiron și Marina Dmitrovic (ambele de la Corona Brașov). Formația lui Aurelia Roșca le-a mai adus în această perioadă pe Tamires Morena Lima de Araujo (Kisvardai), Aneta Udriștioiu (CSM București) și Elena Șerban (CSM Galați).

 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro