Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Drum liber!** Oltchim e favorită la calificarea în semifinalele Ligii

Drum liber!** Oltchim e favorită la calificarea în semifinalele Ligii

Oltchim va juca în grupa principală cu Buducnost, Krim și Metz, conform tragerii la sorți, care a avut loc ieri la Viena. Analizând adversarii, dar și programul, campioana României este favorită pentru obținerea unui loc în semifinale.
Drum liber!** Oltchim e favorită la calificarea în semifinalele Ligii

Oltchim va juca în grupa principală cu Buducnost, Krim și Metz, conform tragerii la sorți, care a avut loc ieri la Viena. Analizând adversarii, dar și programul, campioana României este favorită pentru obținerea unui loc în semifinale.

Vâlcea va juca în faza următoare în fața a doi adversari, Buducnost și Krim, pe care i-a întâlnit des în ultimii ani, și cu un outsider, Metz, care a ajuns în premieră în această fază a competiției. Interesant este faptul că Oltchim a jucat în grupele principale alături de trupele ex-iugoslave atât în 2011, cât și în 2010, situația fiind complet diferită. Acum două sezoane, Vâlcea a ieșit din grupă și a ajuns până în finală, dar în primăvară s-a oprit în această fază, promovând, în schimb, Buducnost. „Noi și campioana din Muntenegru vom merge în penultimul act al competiției, așa cred. Și programul ne avantajează, putem rezolva calificarea rapid„, a declarat Petre Berbecaru, președintele CS Oltchim. „La acest nivel nu sunt echipe ușoare, nu mai putem vorbi de dificultate. Obiectivul nostru este disputarea finalei și ideal ar fi să batem tot”, a susținut și antrenorul Radu Voina.

Programul Oltchimului
4/5.02 Krim (d)
11/12.02 Metz (a)
18/19.02 Buducnost (a)
25/26.02 Metz (d)
3/4.03 Krim (a)
10/11.03 Buducnost (d)

Tot ieri, la tragerea la sorți au intrat în urne alte trei echipe românești. În Cupa Cupelor (optimi), „U” Jolidon o va înfrunta pe Dinamo Volgograd, iar în Cupa EHF (optimi) vom avea parte de un duel intern, CSM București – HC Zalău.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro