Dispare Oltchim! Toate campioanele au fost anunțate să își caute echipă

Redactor:
Marius Hutu
Dispare Oltchim! Toate campioanele au fost anunțate să își caute echipă
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Oltchim va reveni, probabil, la denumirea de Chimistul și va porni la drum doar cu jucătoare foarte tinere

Lovitură de teatru în handbalul feminin. Oltchim, cea mai tare echipă de jocuri sportive din țară, dispare de pe hartă, cel puțin pentru un sezon. Toate jucătoarele aflate sub contract sau care și-au dat acordul că vor continua și din vară la Vâlcea au fost anunțate ieri că sunt libere să-și caute alte echipe. Problemele financiare au sufocat gruparea care a jucat o finală de Champions League în 2010. Furtuna s-a declanșat însă după ce Oltchim a pierdut lamentabil în sferturile Cupei României. Datoriile de peste 1,5 milioane de euro adunate de club, dar și starea de blazare din echipă a închis câteva uși în momentul în care gruparea a încercat să obțină sprijin financiar. Astfel, Vâlcea s-a văzut în imposibilitatea de a strânge și bugetul pe care l-a anunțat oficial. Pentru că nu a avut încotro, clubul și-a anunțat toate vedetele că sunt libere să plece încă de acum, astfel încât jucătoarele să mai aibă timp să semneze cu alte echipe. Sunt semnale că inclusiv handbalistele împrumutate la alte echipe, Buceschi, Băbeanu și Polocoșer sunt nevoite să-și caute alte grupări.

Vâlcea nu se va înscrie nici în Ligă
Handbalul vâlcean va continua să supraviețuiască din sezonul următor printr-o echipă alcătuită din jucătoare tinere, cel mai probabil alcătuită pe scheletul Centrului Național de Excelență. Actualul Oltchim își va schimba denumirea în Chimistul, identitate pe care a avut-o și în primii ani de la înființare și a câștigat primele trofee europene, Cupa IHF în anii 1984 și 1988. Fără un lot adecvat și cu un buget redus, Vâlcea nu se va înscrie nici în Liga Campionilor, unde ar fi cap de serie. Astfel, am putea asista la un sezon doar cu HCM Baia Mare în această competiție, care va începe însă din faza calificărilor. De menționat faptul că gruparea „chimistă” nu a făcut niciun anunț oficial pe această temă, însă informațiile sunt confirmate din mai multe surse.

Steaua României!
Ce înseamnă dispariția Oltchimului? Imaginați-vă cam ce ar însemna ca fotbalul să rămână fără Steaua. Vâlcea s-a transformat în ultimii ani în locomotiva sportului românesc la nivel de jocuri de echipă. Pe lângă finala Ligii Campionilor, amintită mai sus, Oltchim a jucat în cinci semifinale în această competiție, dar a câștigat și alte cinci trofee europene, Cupa IHF (1984, 1988), Cupa Cupelor (2007), Supercupa Europei (1984, 2007). În handbalul românesc, „chimistele” nu au avut adversare. Au câștigat 19 din ultimele 30 de titluri, din momentul în care Vâlcea a promovat în primul eșalon, inclusiv ultimele șapte. De asemenea, în toată această perioadă, Oltchim a fost permanent cel mai important club care a alimentat și echipa națională, la competițiile majore asigurând practic primul „7″, dar și peste 70% din componența lotului.

Cristina Neagu, Alexandrina Barbosa, Aurelia Brădeanu, Paula Ungureanu, Iulia Curea, Ada Nechita și Iulija Managarova, jucătoare pe care Oltchim s-ar fi bazat în sezonul viitor, trebuie să-și caute alte echipe

Transferurile clujencelor Nicoleta Dincă și Florina Chintoan nu mai sunt de actualitate în acest context

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele