Dinamo, în campionatul maghiar de handbal masculin? Reacția oficială a Federației de la Budapesta

Dinamo, în campionatul maghiar de handbal masculin? Reacția oficială a Federației de la Budapesta
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șefii lui Dinamo s-au înfuriat pe conducerea Federației Române de Handbal și au amenințat că mută echipa în campionatul maghiar. Jurnaliștii din țara vecină au scris pe larg despre această poveste și au dezvăluit și care a fost reacția celor care conduc handbalul din Ungaria.

Conducătorii lui Dinamo au amenințat că retrag echipa din „Liga Zimbrilor” și o mută în campionatul maghiar. Sunt supărați că Federația Română de Handbal a decis reducerea numărului de jucători extracomunitari. Echipa care s-a calificat acum câteva zile în „optimile” Ligii Campionilor are în acest moment opt jucători extracomunitari și ar trebui să ajungă la trei.

„Dacă nu se reușește schimbarea acestei decizii, ne gândim ca din sezonul viitor să nu mai participăm în campionatul românesc și ne gândim să participăm într-unul dintre campionatele din țările încojurătoare, cel mai probabil în Ungaria”, a declarat Ovidiu Semen pentru TVR Sport.

Semen este team-manager la clubul din „Ștefan cel Mare” și spune că acest demers ar putea fi sprijinit de Vesprem, echipa unde a jucat Marian Cozma.

Reacția oficială de Federației de la Budapesta

Maghiarii au experiență în acest domeniu. Jurnaliștii de la „Nemzeti” au amintit de cazul Tatran Presov care a participat în competiția masculină din Ungaria între anii 2009-2011, dar și Hypo Niederösterreich care a evoluat în campionatul feminin.

Tot cei de la „Nemzeti” au întrebat și la federația maghiară. Li s-a răspuns că nu au primit nicio solicitare „din partea lui Dinamo sau a altei persoane oficiale”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup