Dinamo, „desființată” în Cupa României de Știința Bacău. HCM Constanța a eliminat la pas Potaissa Turda. Vaslui, surpriza întrecerii

Știința Bacău a făcut azi încă un pas pentru calificarea în a treia finală consecutivă a Cupei României la handbal masculin. Trupa lui Eliodor Voica a acces pentru moment în semifinale, după ce a surclasat cu 37-27 Dinamo București.
Dinamo, "desființată" în Cupa României de Știința Bacău. HCM Constanța a eliminat la pas Potaissa Turda. Vaslui, surpriza întrecerii
  • Cupa României, sferturi: Știința Bacău – Dinamo 37-27, CSM București – Steaua 31-28, HCM Constanța – Potaissa Turda 29-22, HC Vaslui – Minaur 28-22

UPDATE HCM Constanța defilează către un nou trofeu în Cupa României. Marinarii s-au impus cu 29-22 în fața echipei Potaissa Turda, într-un meci care a fost și capul de afiș al sferturilor de finală. Echilibru a fost doar în prima repriză, la sfârșitul primelor 30 de minute HCM având un avantaj minim, scor 15-14. După pauză, portarul Mihai Popescu a fost imbatabil, iar Constanța s-a desprins cu ajutorul contraatacului. În semifinale, campioana va avea, teoretic, un adversar mai accesibil, divizionara secundă HC Vaslui, care s-a impus cu 28-22 în meciul cu Minaur


UPDATE CSM București este performera Cupei României în acest sezon, cel puțin până în acest moment. În mare suferință în Liga Națională, echipa susținută de Primăria Capitalei s-a calificat în semifinale cu 31-28. Cu excepția unui singur minut, CSM a condus pe întreaga durată a partidei, tinerii jucători ai lui Bozo Rudic reușind să-i țină la respect pe mult mai titrații lor adversari. Așadar, prima semifinală a Cupei României este Știința Bacău – CSM București.


Știința Bacău a făcut azi încă un pas pentru calificarea în a treia finală consecutivă a Cupei României la handbal masculin. Trupa lui Eliodor Voica a acces pentru moment în semifinalele competiției ce se desfășoară la Ploiești, după ce a surclasat cu 37-27 Dinamo București. Alb-roșii au fost la conducerea jocului în primele 25 de minute, având și un avans de patru goluri. Pe finalul primei reprize, Dinamo a cedat însă inexplicabil, astfel că adversara a marcat nu mai puțin de șase goluri consecutive, de la 13-14 tabela schimbându-se brusc în 19-14.

În partea secundă, Știința a făcut un antrenament cu public, în condițiile în care Dinamo n-a mai avut nicio răutate în joc, considerându-se deja învinsă în ciuda mesajelor transmise de pe margine de antrenorul Sebastian Bota. Formația din Bacău a ajuns în minutul 55 să conducă la o diferență enormă, de 14 goluri (scor 35-21), având în vedere locurile ocupate de cele două combatante în Liga Națională, pozițiile 3 și 4. La final, Ștința s-a impus cu 37-27. În semifinale, echipa selecționerului Eliodor Voica va înfrunta învingătoarea dintre Steaua și CSM București, ambele grupării fiind cotate cu șanse reduse de a prinde finala Cupei României.

Tot astăzi sunt programate și celelalte trei sferturi de finală ale Cupei României, după următorul program:

CSM București – Steaua București, ora 16:00
HCM Constanța – Potaissa Turda, ora 18:00
HC Vaslui – Minaur Baia Mare, ora 20:00

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]