DEZBATERE | Criteriile impuse de FRH pentru străini au stârnit reacții acide. „Să micșoreze federația taxele și cu banii pe care îi dăm să facem echipa a doua.” Argumente pro și contra pe un subiect care a ajuns pe masa CNCD

Redactor:
Marius Hutu
DEZBATERE | Criteriile impuse de FRH pentru străini au stârnit reacții acide.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Majoritatea cluburilor din Liga Națională încearcă să-și definitiveze loturile pentru sezonul următor, dar întâmpină dificultăți, în special din cauza criteriilor de valoare impuse de Federația Română de Handbal pentru aducerea jucătorilor străini. Sportivii clasați în Top 10 cu echipele naționale în ultimii doi ani la Mondiale sau Europene nu prea pot fi abordați, în special în handbalul masculin, dar probleme sunt și la fete. Cine nu își permite să aducă handbaliști cu criterii, trebuie să se limiteze la maximum doi jucători fără criterii. Iar de aici derivă alte probleme. În primul rând, masa critică a sportivilor români este scăzută, iar azi nu pot fi alăcutite 14 loturi a câte 16 jucători români competitivi. Mai mult, salariile cresc artificial, pentru că s-a creat astfel posibilitatea unor licitații. Dincolo de acest ultim aspect, există însă și cazuri de cluburi care susțin măsura adoptată de Federației Române de Handbal.

ProSport a stat de vorbă cu câteva cluburi din Ligile Naționale. Cele mai multe (și dintre cele care nu s-au exprimat public) susțin că federația de specialitate trebuie să revizuiască cât mai repede o astfel de măsură. Sunt cluburi care vorbesc de un posibil colaps, altele de discriminare, dar și grupări care sunt împiedicate printr-o astfel de măsură să spere la rezultate notabile în cupele europene, unde se joacă tot sub steagul României. Dar haideți ce au declarat câțiva conducători din handbalul românesc:

Vasile Stângă, team-manager Steaua:

„Criteriile pe care le-a impus federația cu primele 10 locuri mondiale și europene nu se potrivesc României, imposibil de adaptat la Liga Națională. Nu o să-ți vină acei jucători (n.r. cu referire la sportivi din naționalele Franței, Danemarcei, Suediei, etc). Sunt handbaliști foarte scumpi, foarte valoroși, nu vin! Cred că a fost greșeală impunerea acestor criterii. Nu știu cine le-a făcut, probabil că cineva interesat să aibă avantaj în campionatul României. Nu dau nume, ca să nu fiu acuzat cu ceva, dar eu cred că trebuie schimbate aceste reguli.

A doua problemă, nu se poate să îngrădești dreptul la muncă pentru jucătorii comunitari. Suntem în Uniunea Europeană, trebuie să respectăm anumite reguli. Ei au tot dreptul să joace în Liga Națională fără niciun fel de criterii și taxe.

N-am înțeles care sunt scopul acestor criterii, parcă am avea foarte mulți jucători valoroși și aceștia nu joacă. Cum impune FRH niște reguli echipelor care plătesc, care au niște criterii de performanță, obiective. Pun niște criterii și nu întreabă deloc benificiarii acestora, asta mi se pare mie foarte grav. Nicăieri în lume nu există așa ceva, nici măcar să nu ceri un punct de vedere cluburilor. Toate echipele finanțează până la urmă și Federația Română de Handbal.

Fiecare club își calculează bugetul în funcție de ce jucători are, aduce handbaliști în funcție de obiectivele pe care le are, nu aduce sportivi de mâna a doua. Fiecare club tranferă pentru a face performanță, nu trebuie să ne impună nouă federația ce jucător să aduc. Mi se pare o discriminare. Dar ați văzut că la FRH se impune, nu există dialog! Eu spun să copiem ce există în Franța, în Germania, în campionatele puternice unde nu există aceste reguli. Fiecare club își aduce jucătorii pe care îi vrea, de care are nevoie. Vă dați seama ce ar însemna ca Polonia și alte țări de acest nivel să pună asemenea reguli? Este o aberație! Înseamnă că niciun jucător român nu va avea șanse să joace în campionatele acestea. Trebuie să ne gândim și la varianta asta.

Cred că este o discriminare, o nedreptate inclusiv față de jucătorii extracomunitari, de sârbi, de macedonieni, de ruși, față de țările care sunt în jurul nostru. Iar jucătorii aceștia au ținut campionatul României în ultimii 20 de ani! Ei l-au ținut venind la cluburile din România și, spun eu, jucători de mare valoare. Cum îmi impui mie ca jucători precum Vujic, Vegar, Grbovic, Aslanian să nu joace în campionatul următor, pentru că nu sunt în criterii! Cum este posibil așa ceva? Sunt printre cei mai buni jucători din țară. Sau în Constanța, sunt mulți sârbi destul de valoroși care să nu joace în Liga Națională.

Au impus și regula cu jucătorul tânăr. Federația să ne spună acum 14-15 jucători tineri de valoare care să joace în Liga Națională. Să-i numească federația și să facă un draft ca în NBA. >! Să vedem și noi acei jucători produși de Federație la Centrele Naționale. Dar nu există! Federația impune niște lucruri pe care noi nu le avem. Și eu sunt interesat să am jucători tineri, de viitor. Personal, am adus patru handbaliști tineri de la CSM București, care nu știau ce să facă cu ei. Și ați văzut, a ieșit un Bizău care va fi un jucător foarte bun, un Becheru pe care nu am știut să-l exploatăm – un pivot de 2 metri puternic -, un Merlă, un portar de mare perspectivă. Dar nu prea există juniori. Cum să pui un jucător de 19 ani în primii 7 să joace 15 minute pe meci. Păi poți să pierzi meciul pe mâna acestui copil.

Nu așa se salvează handbalul românesc, nu așa se scoată la liman, prin restricții de genul acesta. Nu suntem noi mai șmecheri! Noi nu mai ieșim din zona asta a handbalului, din lumea a patra, și vrem să aducem jucători de la primele 10 naționale din lume? Hai să fim serioși!

O soluție ar fi ca fiecare echipă din Liga Națională să inființeze o echipă de tineret, să aibă echipa a doua, să fie obligată să crească jucători. Mulți ar fi de acord cu această propunere. Să micșoreze domnul Dedu taxele și cu banii pe care îi dăm la federație să facem echipa a doua”.

Gheorghe Tadici, manager HC Zalău:

„Țara asta este prea săracă pentru a-și permite să aducă jucători străini buni pe criterii, mă refer la băieți. Poate doar unul-două cluburi au această posibilitate, în primul rând CSM București, atât la fete, cât și la băieți. Poate Dinamo, poate Steaua, nu știu. Și unul, maximum doi. Pentru că doi astfel de jucători pot costa cât tot restul echipei.

Nu avem cluburi atât de bogate și o lege a sponsorizării care să ajute în acest sens. Practic, la ora asta, jumătate din Liga Națională de fete și jumătate din LN de băieți trăiesc din punct de vedere financiar într-o totală incertitudine. Oricând un primar, un președinte de Consiliu Județean sau un grup de consilieri poate să spună că retrage sprijinul financiar și în momentul respectiv ai dispărut. Nici nu avem o ligă profesionistă și nu avem variante de a avea bugetul înainte de începerea campionatului. Este imposibil acest lucru absolut la toate cele 28 echipe din Liga Națională.

Ca atare, mă gândesc că pentru a menține un anumit nivel, o soluție cu trei jucători străini care să poate fi înlocuiți eventual cu alți doi jucători în teren ar fi mai bună. Ca un rezumat, cinci jucători străini pe foaie și 11 români ar fi o situație de compromis vizavi și de jucătorii străini. Iar în cupele europene, cluburile pot să folosească și șapte, câți vor. Dar în Liga Națională, ca o regulă de bucătărie internă, se poate merge pe 5 jucători străini, cu 3 în teren. Asta văd în momentul de față.

Și tot pentru handbal, o jucătoare sub 21 de ani prezentă 30 de minute pe teren ar fi o măsură foarte bună”.

Ovidiu Semen, team-manager Dinamo:

„Dacă am lua cluburile de la care am putea noi să transferăm, să intre în criterii, ar fi cam 10-15 echipe care ajung în Final Four, în Liga Campionilor și Cupa EHF, în ultimii 2 ani. Dacă adunăm și jucători de la primele 10 naționale, ar fi cam până în 400 de jucători pe care i-am putea aduce în România. Toate cluburile din țară ar trebui să ne adresăm acelor hanbaliști, care au contracte cu echipe din Germania, din Franța, din Danemarca, de unde mai avem voie să luăm. De unde să iei? Mi se pare o mare anomalie, plus că le iei dreptul la muncă.

Înțeleg că se dorește să promovăm handbaliști români, dar haideți să ne uităm în grădina noastră, la cluburile de handbal, la juniorii noștri. Nu ai de unde să iei jucători români, ajungem la un colaps. Măcar să lase criteriile cum au fost până acum.

La Dinamo, tunisienii mai au contract un sezon. Dacă pleacă cei trei jucători, Descat se transferă în Franța, Zulfic termină și el contractul, noi am rămâne fără echipă. Străini nu poți să iei, din România nu prea ai ce să iei. Toți handbaliștii români care au cât de cât o valoare, vă dați seama pe ce sume își negociază contractele. Este clar că majoritatea cluburilor din România se bat să ia cei mai buni jucători din țară. Atunci, ce faci în Liga Campionilor, în Cupa EHF? Vedeți la ce nivel se joacă!”

Florin Verigeanu, director general SCM Rm. Vâlcea:

„Aceste criterii sunt un mod foarte bun de a ridica prețurile pentru toate categoriile de jucătoare. Mă refer la salarii, atât pentru sportivele autohtone, dar și pentru handbalistele străine, care sunt foarte scumpe. Asta nu face decât să ajute echipele care au foarte mulți bani și își permit să dea salarii mari. Pentru jucătoarele în criterii, salariile pleacă de undeva de la 6.000 de euro. Știu acest lucru, pentru că noi avem o problemă să facem lotul pentru sezonul următor (n.r. Vâlcea are șanse să joace în Liga Campionilor, fiind liderul Ligii Naționale).

Federația să ne indice o jucătoare din România care poate să facă față în Liga Campionilor, în afară de cele pe care le-a luat CSM București pentru că au avut mai mulți bani, și noi o transferăm imediat, îi dăm salariul pe care îl vrea.

Pentru jucătoarele comunitare nu ar trebui să existe criterii, nu sunt legale, nu că ni s-ar face nouă o favoare. Noi am pierdut jucătoare de mare valoare din spațiul comunitar, din cauza acestor criterii. Alicia Fernandez (n.r. centrul echipei) este o jucătoare valoroasă? Ea nu este în criterii. Iryna Glibko, cea mai bună jucătoare străină de anul trecut, nu este în criterii! Astfel, o pierd pe Vasileuskaya, care este o jucătoare foarte bună. Sigur, am făcut tot posibilul, dar nu ne putem apropia de jucătoare bune de afară cu care să faci față unei concurențe cu CSM București, să faci față în cupele europene.

Din luna octombrie am început să căutăm jucătoare, am stat de vorbă cu toată lumea care ar fi în criterii, dar am fost refuzați. La aceeși bani am găsit alte handbaliste foarte bune din spațiul comunitar, dar nu s-a putut să le aducem din cauza criteriilor”.

Flaviu Sâsâeac, președinte Potaissa Turda:

„Consider că ideea de a impune aceste criterii este pentru a încuraja creșterea de jucători români. Această discuție este de câțiva ani, nu a fost un secret, pentru că președintele Dedu a anunțat de la bun început că scopul este de a încuraja creșterea de jucători români. Cluburile care dețin foarte mulți jucători străini nu s-au orientat nici până la această oră pentru a-și organiza o pepinieră proprie. Au preferat să ia totul de-a gata!

Acele cluburi care au cei mai mulți jucători străini, au și cele mai mari bugete din țară. Dar, în afară de CSM București, nu au găsit loc în bugete și pentru o pepinieră proprie. Iar dacă la noi merge cu lăsatul pe mai târziu, niciodată nu se vor alinia la niște cerințe normale față de dorința federației. Este o metodă mai mult pentru a le forța să facă ceva și pentru handbalul românesc. Ele urmăresc un interes pe termen scurt, aduc niște jucători, azi sunt mâine nu mai sunt, și la noi nivelul se duce la val. Dar în acest fel se crează o oportunitate pentru jucători români care sunt în creștere.

Într-adevăr, acum pe piață sunt jucători puțin. Va fi un fel de șoc pentru cluburi, pentru că nu vor găsi numai jucători de valoare, iar unii dintre români vor supralicita salariile, asta este partea pe minus pe termen scurt. Pe termen lung, cred că cluburile se vor alinia și vor crește jucători. Ar putea exista și niște variante de mijloc, dacă lumea va renunța la a fi foarte opacă. Mă refer și la cluburile care au foarte mulți jucători străini, poate și din partea federației ar putea să vină un efort. În sensul că dacă lași puțin cordonul pe restricții, să le obligi să folosească un anumit număr de jucători tineri în primii 16. Dacă ar fi după mine, eu aș lăsa ca toate cluburile să aducă câți străini vor, dar să aibă minimum opt jucători Under 23 în primii 16. Cu titlu de exemplu am spus. Și atunci nu s-ar mai aduce nici discuția unei discriminări.

Președintele Dedu are coloană vertebrală, iar când are un proiect în cap, nu renunță așa pe o presiune de moment făcută de cineva. Nu își încalcă principiile, iar acestea sunt pentru termen lung, pentru a oferi valoare echipei naționale și handbalului românesc.

Noi dacă avem o pepinieră proprie și fără a fi obligați de federație, am putut să promovăm 3-4 jucători la prima echipă care evoluează. Asta nu se poate întâmpla, dacă nu ai piramidă. Gândiți-vă, Constanța a luat titlul 9 ani și nu a avut un junior crescut de ei. Au cumpărat tot ce au găsit de valoare pe la alții. Așa pe termen scurt au avut rezultate, iar pe termen lung s-a prăbușit handbalul românesc. Dar nu este numai exemplul Constanța, ci al tuturor cluburilor mari. Ce juniori are Steaua, ce juniori are Dinamo? Unde sunt juniorii lor? Singura echipă de top care investește mulți bani în juniori este CSM București, dar au și alt buget.

Este foarte important de a găsi soluția optimă pentru a încuraja creșterea jucătorilor români. Într-adevăr, criteriile sunt foarte severe, dar am încredere că cine le-a gândit, le-a făcut pentru un scop general bun pentru handbalul românesc”.

Acuzat în culise că ar fi avut implicare directă în stabilirea acestor criterii de valoare, Flaviu Sâsăeac a răspuns: „Nu am avut nicio propunere la aceste criterii. Se întâmplă că am făcut pașii corecți până acum, iar o măsură de genul acesta se potrivește pe felul nostru de a gândi o activitate de club de handbal. Dar este activitate sănătoasă, de a crea piramida, echipa a doua, a crește copii și la un moment dat aceștia să joace undeva. Nu vor putea să joace niciodată de o armată de jucători ex-iugoslavi de mâna a doua, pentru că sunt puțin mai buni.

În acest context este chiar exemplul Călărași. Scăpând de niște jucători străni, câțiva tineri români au avut șansa să joace. Până nu a plecat Grbavac, cine a auzit de Hanțaru? Până nu a plecat Sorokin, a auzit cineva de Rusu? Portarul a făcut senzație la Campionatul European de tineret de la Celje. Până nu a plecat Lazovic, ați auzit de pivotul Dimitriu, un jucător care face atac-apărare? Toți trei sunt la Călărași și sunt jucători foarte buni. Când a avut Constanța rezultate? Când și-au crescut ei jucătorii, pe Buricea, Toma, Stavrositu. De la generația respectivă nu au mai crescut nimic. Au ajuns jucători foarte buni, au făcut performanță, s-au stins și nu a crescut nimic în spate. Că nu a mai crescut nimic Constanța, ci a luat doar jucători gata făcuți. Șansa tinerilor de acolo vine, îi folosești la joc. Și dacă este plin de second-hand adus din toată lumea, nu ai cum să bagi tinerii jucători români. Ă‚ia sunt puțin mai buni decât juniorii români și te ajută să faci rezultatul de azi pe mâine. Nimeni nu urmărește un rezultat pe câțiva ani”

Rudi Stănescu, președinte HC Dobrogea Sud Constanța:

„Am discutat și cu alți președinți de cluburi, toți suntem nemulțumiți. Și eu, dar și ceilalți conducători ne dorim să avem câți mai mulți jucători români, să avem o națională foarte puternică, dar aceste criterii nu știu cât bine fac handbalului masculin. Nu discut de handbalul feminin. Nu este OK această măsură doar cu doi jucători străini fără criterii, prea bruscă, prea drastică dintr-o dată. Cu criteriile respective nu prea ai cum să te apropii de jucători străini. România nu se poate ridica deocamdată la nivel salarial de sportivii cu criterii.

Campionatul României va scădea valoric, asta este foarte clar. Sperăm totuși să nu se ajungă acolo și să se remedieze situația cât mai repede.

Nu văd un campionat plin de străin, dar parcă doi mi se pare foarte puțin. Să fi făcut 5-6 jucători, dar fără criterii, pentru că toată lumea își aduce handbaliști mai buni decât ce are în propria curte, ca să dea valoare echipei. Dar asta cu criterii te limitează strict la doi jucători, eventual echipele din față cu bugetele cele mai mari să se mai lipească de unul-doi.

Nici nu sunt foarte mulți jucători români tineri care să vină și să dea plus valoare echipei. Sunt câțiva jucători buni pe care o să se bată toată echipele și vor crește practic salariul lor nejustificat, dar foarte mulți nu sunt. Și vă dați seama, suntem 14 echipe în campionat și este foarte greu să găsești acei handbaliști români de valoare pentru toată lumea”.

Criteriile impuse de Federația Română de Handbal au intrat și în atenția Comisiei Naționale pentru Combaterea Discriminării, care a făcut și audieri, iar în aceste zile va anunța și decizia pe margina acestui subiect.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele