Dezastru pentru vicecampioana mondială din 2019 la actualul Campionat Mondial de handbal feminin

Dezastru pentru vicecampioana mondială din 2019 la actualul Campionat Mondial de handbal feminin
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala Spaniei de handbal feminin a dezamăgit la acest Campionat Mondial și a pierdut împotriva Olandei, scor 21-29.

Selecționata lui Ambros a terminat la egalitate de puncte cu Brazilia și Cehia (6) și a ratat calificarea în sferturi, iar campania a încheiat-o pe a patra poziție.

Dezastru pentru vicecampioana mondială din 2019 la actualul Campionat Mondial de handbal feminin

Ibericele au ieșit victorioase din duelurile cu Kazakhstan, Ucraina, Brazilia și Argentina, însă au pierdut cu Cehia și Olanda. Necalificarea spanioloaicelor este o surpriză cu adevărat uriașă, acestea fiind finaliste în 2019.

De partea cealaltă, România, naționala noastră, a trecut repede peste eșecul cu Germania și a reușit să o învingă pe Japonia, scor 32-28, lucru care e de apreciat, susține Florentin Pera.

„Sunt foarte mulțumit de faptul că într-un timp atât de scurt am reușit să trecem peste meciul cu Germania. Asta arată că avem în componență fete minunate, de caracter, care nu au cedat luptei.

Astăzi am arătat un handbal foarte bun. Cred că ne-am apropiat de jocul cu Serbia ca implicare, dorință, ca eficiență. Am avut o apărare excelentă, dârză, compactă, având în vedere că Japonia a învins Danemarca.

Haideți să vedem realitatea. Japonia este o echipă foarte bună. O echipă care a jucat de la egal la egal cu Germania, a pierdut în ultimele secunde. Cu Polonia au pierdut pe fondul a cinci ratări de la 7 metri. Puteau să aibă practic mult mai multe puncte în momentul de față.

Îmi pare rău că presiunea a fost poate prea mare pentru anumite jucătoare în meciul cu Germania și am ratat extraordinar de mult. Având 12 ratări de 1 la 1 cred că eu că a făcut diferența. Cred că și acolo am controlat o bună parte din joc, dar factorul fizic a contat în cele din urmă. Germania e foarte pregătită din punctul ăsta de vedere”.

Pera a subliniat încă o dată că România și-a impus jocul: „Vreau să felicit toate jucătoarele. Au luptat ca o echipă din toate punctele de vedere. Am găsit soluții foarte bune, Eliza a avut o zi excepție, cred că și schimbările au fost inspirate și în final am încheiat în teren cu trei centri, în condițiile în care și Crina Pintea s-a accidenta”, a spus Florentin Pera, potrivit Fanatik.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Captură de lux la Vama Siret! Ce au descoperit agenții în bagajul unui ucrainean
Captură de lux la Vama Siret! Ce au descoperit agenții în bagajul unui ucrainean
Leon Dănăilă, prima declarație după ce a 'murit': 'Sunt bine, sănătos și foarte viu!'
Leon Dănăilă, prima declarație după ce a 'murit': 'Sunt bine, sănătos și foarte viu!'
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut…
A început Super Liga Moldovei! „Poker” senzațional în prima etapă la echipa antrenată de fostul atacant al lui CFR Cluj
A început Super Liga Moldovei! „Poker” senzațional în prima etapă la echipa antrenată de fostul atacant al lui CFR Cluj
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după despărţirea de Rangers
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după…
Transferat acum de Petrolul, atacantul a fost retras şi s-a dus la muncă în Olanda: “La cules de flori. Începi să apreciezi fotbalul”
Transferat acum de Petrolul, atacantul a fost retras şi s-a dus la muncă în Olanda: “La cules de flori. Începi…
Singura legumă pe care creierul o apreciază cu adevărat. Un kilogram costă 15 lei
Singura legumă pe care creierul o apreciază cu adevărat. Un kilogram costă 15 lei
Vedeta înşelată chiar la cununia civilă. Divorţ imediat!
Vedeta înşelată chiar la cununia civilă. Divorţ imediat!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Domeniul care a luat amploare în România. Se câştigă 3.000-4.000 de euro
Domeniul care a luat amploare în România. Se câştigă 3.000-4.000 de euro
ADEVĂRUL despre planeta Marte, în sfârșit spus!
ADEVĂRUL despre planeta Marte, în sfârșit spus!
Habibi. Tânăra care s-a iubit Ilie Dumitrescu are o nouă cucerire. Cine e bărbatul cu care s-a afişat Teodora
Habibi. Tânăra care s-a iubit Ilie Dumitrescu are o nouă cucerire. Cine e bărbatul cu care s-a afişat Teodora
Ce a găsit Piedone la o firmă de pompe funebre din Sectorul 3: 'Pachetele cu mâncare nu se pun lângă mort!'
Ce a găsit Piedone la o firmă de pompe funebre din Sectorul 3: 'Pachetele cu mâncare nu se pun lângă…
Regulă pentru toți cei care au gard la curte. Proprietarii trebuie să anunțe vecinii. Ai nevoie de autorizație
Regulă pentru toți cei care au gard la curte. Proprietarii trebuie să anunțe vecinii. Ai nevoie de autorizație
"Ori va fi pace, ori va fi o tragedie" - Statele Unite au atacat Iranul. Primele declarații ale lui Trump:…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
×