Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Dedu: „Avem negocieri avansate cu antrenori români și străini pentru naționala de handbal feminin”

Dedu: „Avem negocieri avansate cu antrenori români și străini pentru naționala de handbal feminin”

Președintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a anunțat că se poartă negocieri avansate cu antrenori români și străini pentru echipa națională de handbal feminin, apreciind că în proporție de 90 la sută noul tehnician va fi prezentat până la Trofeului Carpați de la Cluj-Napoca, din 20-21 martie.
Dedu: "Avem negocieri avansate cu antrenori români și străini pentru naționala de handbal feminin"

Președintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a anunțat că se poartă negocieri avansate cu antrenori români și străini pentru echipa națională de handbal feminin, apreciind că în proporție de 90 la sută noul tehnician va fi prezentat până la Trofeului Carpați de la Cluj-Napoca, din 20-21 martie.

Alexandru Dedu a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că un antrenor străin care a confirmat poate fi „o centură de siguranță” pentru naționala României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Suntem în discuții și negocieri destul de avansate, cu posibili antrenori români și cu antrenori străini. Un antrenor străin care a confirmat poate fi o centură de siguranță, dacă nu, atunci unul român, care cunoaște realitatea din România. 90 la sută vom avea antrenor până la Trofeul Carpați, dar există o marjă de nesiguranță. Până la sfârșitul acestei luni vom avea un selecționer”, a spus Dedu.

Întrebat dacă în luarea unei decizii privind viitorul antrenor al naționalei de handbal feminin va conta și părerea jucătoarelor, președintele FRH a spus că acest lucru „contează”.

„Am avut discuții cu toți liderii din echipa feminină”, a subliniat Dedu.

Întrebat, în continuare, dacă varianta mixtă, a unui antrenor român și a unuia străin, este viabilă, Dedu a arătat că această soluție ar putea fi „o mare posibilitate”.

„Se vehiculează foarte multe nume, unele sunt pe lista mea, pe lista noastră, altele sunt hilare, multă lume își dă cu părerea. Este o treabă a specialiștilor”, a menționat Alexandru Dedu.

Președintele FRH a afirmat că în cadrul Trofeului Carpați, viitorul antrenor al echipei naționale va avea o sesiune de antrenament cu presa, dar și cu profesorii de sport din Cluj și din împrejurimi, pentru promovarea handbalului în școli.

În ceea ce privește Trofeul Carpați, care va avea loc la Cluj-Napoca, în 20 și 21 martie, șeful FRH a spus că aceasta va fi „o ediție de lux” cu Brazilia, Suedia și Germania.

„Dorim să fie o avanpremieră a dublei cu Serbia, o piatră de hotar pentru handbalul românesc. Profităm de eveniment pentru a arăta României o nouă imagine a handbalului românesc”, a mai spus Alexandru Dedu.

În cadrul conferinței de presă, directorul de marketing al FRH, Lorand Balint, a prezentat și noul logo al Federației Române de Handbal, care a ținut cont de trei elemente, cum sunt faptul că România este deținătoarea a șapte titluri mondiale – patru la masculin, trei la feminin, că România iubește handbalul și că federația are în grijă handbalul românesc.

Trofeul Carpați la handbal feminin s-a organizat ultima dată în 2013, la Craiova, anterior municipul Cluj-Napoca găzduind 11 ediții, din care ultima în 2008.

Odată cu intrarea în circuit a noii Săli Polivalente, cu o capacitate de 7.200 de locuri, competiția revine la Cluj-Napoca, acolo unde s-a pregătit echipa națională înaintea participării la Campionatul European din decembrie.

Ediția din 2015 a Trofeului Carpați va fi cea de-a 47-a din istorie, turneul debutând în 1959, la București.

În prezent, echipa națională feminină nu are antrenor, după ce Gheorghe Tadici a anunțat, în 10 ianuarie, că renunță la funcție.

Mediafax

Parteneri
Ce înseamnă dacă vezi o cască moto pe asfalt? Semnalul pe care orice șofer trebuie să-l știe
Mediafax
Meteorologii Accuweather anunță 9 zile consecutive de furtuni electrice in România. Care sunt orașele afectate
Cancan.ro
Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. "Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris"
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cu ce se ocupă Iuliana Luciu la 39 de ani, după ce a renunțat la televiziune. „Nu vreau să fiu doar omul care iubește muzica”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Un model legendar ar putea fi readus la viață de Ford. Un sedan cu patru uși, foarte probabil cu motor electric
Promotor.ro