Danemarca a câștigat Campionatul Mondial de handbal! Nordicii au cucerit al treilea titlu consecutiv într-o finală controlată total împotriva Franței

Danemarca a câștigat Campionatul Mondial de handbal! Nordicii au cucerit al treilea titlu consecutiv într-o finală controlată total împotriva Franței
  • Publicat:
  • Actualizat:

Danemarca s-a impus în finala Campionatului Mondial de handbal masculin, scor 34-29, împotriva naționalei Franței.

Danemarca a câștigat Campionatul Mondial de handbal! Nordicii au cucerit al treilea titlu consecutiv într-o finală controlată total împotriva Franței

Nordicii au câștigat cel de-al treilea titlu mondial consecutiv, într-o finală controlată de la un cap la altul.

Reprezentativa Danemarcei a condus pe tot timpul meciului de pe „Tele2 Arena”, fiind la un moment dat și la 5 goluri avans. Francezii au reușit să reducă din diferență, iar la pauza meciului, formația lui Nikolaj Jacobsen conducea cu doar un gol, scor 16-15.

În cea de-a doua repriză, danezii, cu Mikkel Hansen în frunte, au reușit să marcheze de alte 18 ori, scorul final fiind de 34-29.

Starul în vârstă de 35 de ani a reușit să marcheze doar un gol în finala disputată în Suedia, însă au ieșit la rampă Rasmus Lauge și Simon Pytlick, care au înscris 10, respectiv 9 goluri.

De partea cealaltă, la francezi, cei mai buni marcatori au fost Remili, cu 6 goluri, și Mem, care a reușit să înscrie de 5 ori.

Pe arena „Tele2”, nu mai puțin de 25 de mii de spectatori au fost prezenți la succesul danezilor, 15.000 de suporteri fiind chiar din țara Danemarca.

Danemarca a devenit pentru a treia oară consecutiv campioana mondială, fiind și prima națională care reușește trei titluri consecutive.

Mai mult, nordicii au reușit să le devanseze pe Rusia și Germania la titluri cucerite, în fața acestora fiind acum doar 3 națiuni: Franța, Suedia și România.

Sursa foto: Facebook EHF EURO

Topul naționalelor care au câștigat Campionate Mondiale!

1. Franța – 6 titluri

2. Suedia – 4

2. România – 4

3. Danemarca – 3

4. Germania – 2

4. Rusia – 2

4. Spania – 2

Finala mică, la fel de spectaculoasă

În finala mică a Campionatului Mondial de handbal din Suedia s-au înfruntat Spania și Suedia.

Țara gazdă a condus la pauză, scor 22-18, dar spaniolii au reușit să facă „remontada” după revenirea de la vestiare și să câștige medalia de bronz.

Pentru Spania cel mai bun marcator a fost Figuera, cu 9 goluri, în timp ce pentru nordici Wanne a marcat și el tot de 9 ori.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…