CULISE | Arbitrajul românesc va fi coordonat de Daniel Georgescu! Sursă ProSport: „Vorbim de un interes clar, este în legătură cu Dinamo”. Vicepreședintele FRH: „Timpul le va dovedi tuturor dacă sunt corect sau nu”

CULISE | Arbitrajul românesc va fi coordonat de Daniel Georgescu! Sursă ProSport: "Vorbim de un interes clar, este în legătură cu Dinamo". Vicepreședintele FRH: "Timpul le va dovedi tuturor dacă sunt corect sau nu"
  • Daniel Georgescu, vicepreședintele FRH, se pregătește să preia coordonarea Comisiilor de Arbitri și Observatori în handbalul românesc! Aceasta este ultima mișcare majoră pregătită la vârful Federației Române de Handbal.

Membrii Consiliului de Administrație s-au exprimat în scris, marți și miercuri, pe această temă și, poate neașteptat pentru unii, Daniel Georgescu a primit un aviz favorabil! Fostul președinte de la Dinamo a fost unul dintre oamenii care au contestat dur arbitrajul în ultimul sezon, în lupta pentru putere din handbalul românesc fiind văzut, într-un fel, în opoziție! Pentru a evita alte discuții în viitorul sezon, președintele Alexandru Dedu a decis să-i ofere vicepreședintelui FRH cele două Comisii în atribuție, născătoare de polemici, nu înainte însă de a cere și un aviz Consiliului de Administrație. Aviz care a venit miercuri după-amiază, cu scorul de 8-3, adică cu votul majorității!

  • „Alexandru Dedu a avut încredere în verticalitatea mea, a vrut să mă delege să mă ocup de cele două Comisii care au creat polemici mari”, vicepreședinte FRH, Daniel Georgescu.

Încă dinainte de a fi pusă pe tapet această soluție, discuțiile s-au aprins. În primul rând s-a vehiculat ideea că nu e statutar ca vicepreședintele FRH să se ocupe de Comisiile de Arbitri și Observatori! Conform legilor handbalului românesc în vigoare, de aceste comisii răspunde secretarul general, adică Mihail Bocan în cazul de față. „Comisiile rămân în subordinea secretarului general. Daniel Georgescu va fi doar coordonator al celor două comisii, dar fără autoritate. Autoritatea supremă rămâne a secretarul general”, susține o sursă ProSport.

„Am să coordonez aceste Comisii, am să mă ocup în sensul că atunci când văd o prostie am să o semnalez. Nu eu sunt cel care voi decide cine arbitrează, cine observă meciuri. Doar voi veghea asupra corectitudinii delegărilor. Unde mi se va părea că lucrurile nu sunt la locul lor le voi semnala secretarului general și Comisiilor Abilitate. Mă voi bate să readuc credibilitatea în arbitrajul românesc, pentru a limita scandalurile”, a fost declarația lui Daniel Georgescu.

Un al punct fierbinte de discuție, nu toată lumea este împăcată cu faptul că Daniel Georgescu va avea în atribuții grija Comisiilor de Arbitri și Observatori. Vicepreședintele FRH a fost președintele echipei Dinamo București până nu demult și este în continuare apropiat de gruparea din Ștefan cel Mare. Plecând de la această idee se nasc și speculațiile. „Dacă era vorba de celălalt vicepreședinte, Narcisa Lecușanu, nu era nicio problemă, însă în cazul lui Daniel Georgescu vorbim de un interes clar, este în directă legătură cu Dinamo. Mi se pare puțin cam hazardat ca el să controleze Comisiile”, a precizat un personaj din handbalul românesc

  • „Timpul le va dovedi tuturor dacă sunt corect sau nu”, a fost replica lui Daniel Georgescu.

Comisia Centrală de Arbitri va fi compusă, cel mai probabil, din 9 oameni, aceasta urmând să aibă și un departament special pentru extern. „Comisia va fi compusă și din persoane din provincie, nu numai din București”, a mai precizat Daniel Georgescu.

Pentru șefia CCA sunt vehiculate 2-3 nume în acest moment. Daniel Georgescu îl susține pe Vasile Pavel, fost arbitru internațional și membru în Consiliul de Administrație al FRH, la șefia arbitrajului românesc. Un alt nume intrat în această cursă este Radu Chirvase, membru și în comisia condusă de Alin Cârligeanu, nume susținut de secretarul general Mihail Bocan. În discuții s-ar mai afla Gheorghe Bejinariu și Horațiu Belu.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania