CSM Ploiești a legitimat o campioană mondială la junioare înaintea partidei de sâmbătă cu HC Zalău. Două meciuri „fierbinți” în etapa a 3-a a Ligii Naționale de handbal feminin

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:
CSM Ploiești a legitimat o campioană mondială la junioare înaintea partidei de sâmbătă cu HC Zalău. Două meciuri

CSM Ploiești a anunțat un nou transfer în această săptămână, cel al extremei stânga Alexandra Carașol (19 ani), care în sezonul trecut a evoluat în Divizia A pentru Știința București. Handbalista s-a aflat în pregătiri cu echipa prahoveană în ultimele 3 săptămâni, CSM reușind să o legitimeze la mijlocul acestei săptămâni. 

Alexandra Carașol face parte din generația de aur a handbalului românesc, cea care a cucerit titlul mondial la junioare în 2014. Extrema stângă a fost crescută la CSȘ 6 București de Ileana Morari, antrenoarea care le-a lansat în handbalul mare și pe Ionica Munteanu sau Nicoleta Alexandrescu. 

Tânara handbalistă și-ar putea face debutul în Liga Națională chiar la sfârșitul acestei săptămâni, într-una din cele mai fierbinți meciuri ale rundei, HC Zalău – CSM Ploiești (sâmbătă, ora 11:00). Croatul Neven Hrupec a inclus-o în lotul care a plecat deja spre nordul țării.

Cu maximum de puncte după două etape, la fel ca HCM Baia Mare, CSM București și Unirea Slobozia, CSM Ploiești a plecat după alte 3 puncte la Zalău, teren unde nu a câștigat niciodată. „Ne așteaptă un meci foarte greu în fața unei echipe de luptă, care se bate pentru fiecare minge și care are un antrenor, Gheorghe Tadici, cu mare experiență. Am urmărit cele două partide disputate de Zalău în acest sezon, am analizat jocul lor și, dacă ne vom prezenta la un nivel bun, cred că vom putea să câștigăm. Încă mai avem și noi mult de lucru, pentru că e greu să faci o echipă să joace perfect în numai 50 de zile, dar sperăm ca, de la meci la meci, să eliminăm greșelile care au apărut în primele două partide”, a declarat croatul Neven Hrupec pentru site-ul oficial al CSM Ploiești.

Un alt meci de maxim interes din cadrul etapei a 3-a este Corona Brașov – HCM Roman, joc în care se vor înfrunta cele două formații care au disputat finala mică la sfârșitul sezonului trecut.

Programul complet al etapei a 3-a 

  • Dunărea Brăila – CSM Unirea Slobozia, sâmbătă, ora 11:00
  • HC Zalău – CSM Ploiești, sâmbătă, ora 11:00
  • Rapid USL Metrou București – CSM București, sâmbătă, ora 13:30, DigiSport
  • HCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova, sâmbătă, ora 15:30, DigiSport
  • Măgura Cisnădiei – „U” Cluj, sâmbătă, ora 18:00
  • Alba Sebeș – HCM Baia Mare, sâmbătă, ora 18:00
  • Corona Brașov – HCM Roman, duminică, ora 17:15, DigiSport

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Pe aceeași temă
Delia Matache, cu totul la vedere. Imagini 'perverse' la piscină

Ons Jabeur e ocolită de sponsori! De ce nu poate semna contracte consistente, chiar dacă tocmai a intrat în Top 10 WTA

Uciderea deputatului conservator David Amess, calificată drept act terorist

Sergio Ramos, sabotat de coechipieri!? Ce jucători i-au cerut lui Al-Khelaifi să scape de spaniol

Codul Rutier 2022: Parlamentarii votează pentru creșterea limitelor de viteză. Cu cât se va circula pe drumurile expres

Elev decedat, vaccinat cu prima doză și diagnosticat cu COVID

Laurenţiu Reghecampf, decizie RADICALĂ în scandalul momentului. „Îmi cer scuze, nu se va mai repeta!”

'Era un pic răcită și...' - Denisa, tânăra însărcinată și infectată cu COVID, care a refuzat tratamentul și a murit

Antonia are 3 copii, dar arată demențial. Artista a dezvăluit ce secret de alimentație are

I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum a gândit SOLUȚIA FINALĂ pentru a...

Atenție, părinți! Trei băieți, răpiți prin intermediul unui joc de tip „Fortnite”

Gina Pistol și-a luat fetița și A PLECAT din casa lui Smiley!

Lora a uimit pe toată lumea cu anunţul facut! 'Da, am adoptat!'

Anunţul făcut de Ungaria a şocat întreaga Europă! Ar fi cea mai mare lovitură dată pandemiei

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

10 alimente și suplimente care subțiază sângele și reduc riscul de cheaguri

Tânără răpită din fața blocului, sechestrată, bătută crunt și tunsă de fostul iubit la Oțelu Roșu. A fost salvată de tatăl ei

Patru produse utile pentru sănătate, disponibile acum la Lidl

VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion

BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor

Coşmarul unei mame internate în stare gravă cu COVID, relatat de un medic ATI: „M-a rugat dacă poate merge măcar puţin acasă, să-şi strângă copilul în braţe”

Veşti proaste pentru şoferi. Se schimbă radical Codul Rutier. Ce vor păţi cei care fac asta

Incident grav cu Vladimir Putin și o jurnalistă americană: „O femeie frumoasă, drăguță...”

Anunțul lui Laurențiu Reghecampf după ce și-a făcut cont oficial de Instagram. A urmat o reacție surpriză a fanilor

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Mașină care i-a lăsat MASCĂ pe inspectorii de la RAR

FOTO. Daniela Gyorfi a împlinit 53 de ani! Cum arată în costum de baie

FOTO. Corina Caragea, imagini provocatoare în costum de baie! Și-a arătat trupul fără cusur