CSM București s-a calificat în finala Cupei României la handbal masculin

CSM București s-a califcat în finala Cupei României la handbal masculin, după ce a învins în semifinalele turneului Final Four de la Brăila, divizionara secundă Dobrogea Sud Constanța, scor 26-24. Constănțenii au acuzat la final prestația cuplului de arbitri bucureșteni Constantin Din și Sorin Dinu.
CSM București s-a calificat în finala Cupei României la handbal masculin

CSM București s-a califcat în finala Cupei României la handbal masculin, după ce a învins în semifinalele turneului Final Four de la Brăila, divizionara secundă Dobrogea Sud Constanța, scor 26-24. Constănțenii au acuzat la final prestația cuplului de arbitri bucureșteni Constantin Din și Sorin Dinu.

Liderul primei serii din liga a doua de handbal masculin, HC Dobrogea Sud a început mai bine partida cu CSM București, din semifinalele turneului Final Four de la Brăila. Formația dobrogeană a avut și 5 goluri avans pe durata primei reprize, scor 9-4, însă vicecampioana României a revenit și la pauză, echipa de la malul mării a condus cu 13-11.

Repriza a doua s-a desfășurat sub semnul echilibrului, însă au fost și mulți nervi. Cuplul de arbitri internaționali Constantin Din și Sorin Dinu, din București au acordat 16 eliminari temporare de 2 minute. Cu toate acestea, cei doi au fost acuzați de HC Dobrogea Sud că au influențat rezultatul final al partidei. Observator a fost chiar șeful arbitrilor din România, Vasile Pavel din Buzău.

CSM București a fost în avantaj de două goluri în minutul 54, 24-22, însă replica dobrogenilor a venit imediat și aceștia au egalat pe tabelă la 24. Finalul a fost pe muchie de cuțit. Echipa din Capitală a înscris pentru 25-24 prin Javier Humet, insă formația constănțeană a avut șansa egalării, irosită de George Buricea, care nu a nimerit cadrul porții. În ultimele secunde, același Humet a stabilit rezultatul final, 26-24 pentru echipa antrenată de Zvonko Sundovki, fostul antrenor de la HCM Constanța, unde i-a pregătit pe mai mulți dintre actualii handbaliști de la Dobrogea Sud.

Interul Javier Humet, de la CSM București a fost cel mai bun marcator al partidei, cu 9 goluri, iar din tabără constănțenilor s-a remarcat George Buricea, autor a 7 reușite.

În cea de-a doua semifinală de la Cupa României se întâlnesc, tot vineri, Dunărea Călărași și Steaua București.

CSM București: Iancu, Blazevic (portari), Humet 9 goluri, Kostadinovic 4, Negru 4, Novanc 3, Marijanac 3, Stamate 1, Militaru, Mojsovski, Stavrositu, Constantinescu, Răpciugă, Rotaru, Ungureanu
HCDS Constanța: Stanescu, Vasile, Pleșca (portari), Buricea 7 goluri, Cutura 4, Angelovski 4, Rakcevic 3, Vujadinovic 3, Toma 3, Munteanu, Săulescu, Subțirică, Bologa, Enescu, Bodnărescu

Aruncări de la 7m: 2/1, respectiv 4/2

Eliminări: 9 x 2 min., respectiv 7 x 2 min.

Cartonaș roșu: Mojsovski (trei eliminări)

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]