CSM București a dat drumul la joc! Campioana României a câștigat la 10 goluri diferență la Bistrița și s-a desprins la 5 puncte în Liga Națională

Redactor:
Marius Hutu
CSM București a dat drumul la joc! Campioana României a câștigat la 10 goluri diferență la Bistrița și s-a desprins la 5 puncte în Liga Națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

La nici 48 de ore după ce s-a calificat în Grupele Principale ale Ligii Campionilor, CSM București a jucat la Bistrița, cu echipa locală, într-un meci din cadrul etapei 10-a. Campioana României s-a impus fără probleme, cu 35-25, după o repriză secundă în care s-a simțit foarte bine.

CSM București a jucat vineri seara cu Rostov Don în deplasare (22-20), sâmbătă la ora 4:00 a plecat din Rusia, iar azi a evoluat în compania revelației Ligii Naționale din acest sezon, CSM Bistrița, ajunsă până pe locul 4 din postura de nou-promovată. Formația bucureșteană a acceptat un astfel de program aglomerat, preferând să fie cât mai proaspătă din punct de vedere fizic înaintea jocului din Liga Campionilor. Până la urmă, cu Rostov era în joc un obiectiv primordial al acestui sezon.

În prima repriză la Bistrița, formația gazdă a fost în majoritatea timpului la conducere, dar diferența nu a trecut de două goluri. CSM București a dat senzația că își trage sufletul, nu s-a forțat deloc și a acceptat tempoul adversarei. După 16-15 la pauză, campioana României a strâns puțin rândurile în apărare, a dat drumul la joc, iar 11 minute i-au fost suficiente pentru a așeza lucrurile: 25-17. Diferența a fost creată cu ajutorul contraatacului.

Astfel, CSM București și-a asigurat un meci lejer, scopul fiind atins, cele trei puncte (scor 35-25) și echipa să fie ferită de accidentări. În urma acestui rezultat, CSM București s-a desprins la 5 puncte de Dunărea Brăila, are și un joc în plus disputat, iar anul 2016 în încheie așa cum l-a început, în frunte. După meciul cu Slobozia programat joi, echipa lui Aurelian Roșca va susține ultimul test important al anului calendaristic, partida cu FC Midtjylland din Liga Campionilor (duminică, ora 20:00). Importanța jocului este dată de cele două puncte care se vor contabiliza în faza următoare a competiției.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele