CSM București a comandat achiziționarea unui sistem tehnologic revoluționar, de zeci de mii de euro, în plină criză financiară | EXCLUSIV

Redactor:
Marius Hutu
CSM București a comandat achiziționarea unui sistem tehnologic revoluționar, de zeci de mii de euro, în plină criză financiară | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București are planuri mari pentru dezvoltare și se gândește să investească în tehnologie avansată, chiar dacă nu și-a plătit handbalistele de câteva luni și chiar dacă nu are o arenă proprie! Clubul este gata să achiziționeze un sistem de traking adus din Statele Unite, în valoare de 335.000 de lei fără TVA.

CSM București a anunțat miercuri că toate contractele sportivilor și antrenorilor au fost suspendate pe perioada Stării de Urgență! Situația din ultimele zile nu a împiedicat însă clubul să facă o achiziție spectaculoasă. Contractul propriu-zis încă nu a fost semnat, dar procedurile sunt în derulare, au fost demarate în urmă cu ceva timp. Din informațiile ProSport, la originea acestui proiect ar fi cei doi directori generali adjuncți, Ionuț Aron și Alexandru Nedea, impuși politic în conducere, prin detașare, așadar fără concurs.

Ca să nu pară că gruparea susținută de Primăria Capitalei folosește bani publici, s-a solicitat sprijinul sponsorului Engie, să cumpere acest sistem în cadrul contractului de sponsorizare pe care l-au semnat. Potrivit unor informații, Engie a semnat un contract de sponsorizare cu CSM București în valoare de 280.000 de euro, suma având destinații precise, destinată pe trei capitole: pentru finanțarea echipei de senioare, pentru finanțarea centrului de copii și juniori și pentru campania de comunicare. Achiziția sistemului de traking costă în jur de 335.000 de lei, aproximativ 70.000 de euro fără TVA.

La sfârșitul lunii februarie, Ionuț Aron le-ar fi prezentat celor de la Engie necesitatea de a cumpăra sistemul de analiză și monitorizare KineXON. În același timp, directorul adjunct a lansat în club teoria că sponsorul echipei de handbal solicită această achiziție!

Ce este sistemul traking KineXon

KineXon este un sistem sofisticat de analiză și monitorizare, folosit în NBA, preluat ulterior și de Federația Europeană de Handbal și utilizat la Europene și la turneele Final Four ale Liga Campionilor. Conform site-ului KineXon, producătorul tehnologiei, un astfel de sistem de traking mai este folosit în handbal de Liga Profesionistă de Handbal Germania (Bundesliga Liqui Moly).

Printre beneficiile acestui sistem de măsurare și analiză sunt:

determină creșterea performanței sportive, cum ar fi forța, viteza, poziționarea, săritura

reducerea riscului de accidentare

determinarea limitei de efort a sportivilor

analiză video, strategii de joc

Ofertantul, o societate de soft și hardware din Craiova

Sistemul „revoluționar” comandat de CSM București ar urma să fie achiziționat în urma unei proceduri de licitație, în care ofertantul este o societate de soft și hardware din Craiova. Aceasta a avut o cifră de afaceri de 663.990 lei în anul 2018, iar acum este solvabilă să facă o licitație de 335.000 de lei plus TVA, conform Caietului de sarcini publicat în SICAP. Urmărind un istoric, societatea respectivă a avut câteva contracte încheiate cu Primăria Sectorului 3 București în 2018 și 2019. Este adevărat, cu valori net inferioare.

Ionuț Aron și Alexandru Nedea sunt membri în două organizații de partid din Sectorul 3. Primul a ținut corespondența cu Engie, al doilea este cel care semnează de regulă procedurile operaționale pe investiții și achiziții la CSM București.

CSM București vrea să instaleaze soft și hardware în valoare de zeci de mii de euro într-un loc închiriat

Dincolo de faptul că are restanțe financiare semnificative față de sportivi, că a suspendat toate contractele în această perioadă, CSM București vrea să achiziționeze acest sistem și să-l instaleze în condițiile în care nu are o sală proprie, ci plătește chirii pentru a-și desfășura activitatea: la Apollo, Rapid, Polivalentă. Plus că nu are siguranța faptului că adversarii, spre exemplu, vor dori să joace cu mingile speciale cu cip, că se vor lăsa monitorizați.

În momentul de față, CSM București are un alt sistem de tracking pe care îl utilizează și pentru care plătește aproximativ 5.000 de euro anual. Este vorba despre SideLine, folosit de majoritatea echipelor.

Ionuț Aron: „Sistemul de tracking este inclus în contractul de sponsorizare de la Engie, avem un parteneriat, nu văd unde este problema”

ProSport a încercat să stea de vorbă cu cei doi directori generași adjuncți, Ionuț Aron și Alexandru Nedea. A reușit să-l contacteze doar pe primul.

„Sistemul de tracking este inclus în contractul de sponsorizare de la Engie, avem un parteneriat, nu văd unde este problema. Este o procedură de achiziții, este postată în SICAP. Știu că avem un ofertant, nu știu cine este ofertantul, nu fac parte din Comisia de Analiză a Ofertelor”, ne-a relarat Ionuț Aron. Era oportună o astfel de achiziție, mai ales în această perioadă? „Achiziția a fost demarată înainte de a se porni criza. Și procedura de achiziție, din câte îmi aduc aminte, cred că s-a finalizat, dar pentru că este criză, până acum nu s-a întrunit Comisia de Analiză a Ofertelor”, a răspuns Ionuț Aron. Dincolo de criza provocată de pandemia de coronavirus, CSM București era în criză de ceva vreme, din moment ce nu și-a onorat la timp contractele atât cu sportivii, cât și cu furnizorii. La echipa feminină, restanțele financiare erau încă din 2019.

Vizavi de informațiile prezentate mai sus, dacă CSM București a venit cu solicitarea către Engie pentru a face această achiziție sau a fost propunerea sponsorului, directorul general adjunct ne-a declarat: „Sunt niște informații confidențiale, țin strict de contractul nostru cu Engie. Având în vedere ce întrebări îmi adresați, afectează direct relația dintre club și Engie și nu am cum să divulg asemenea informații”.

ProSport va prezenta și punctul de vedere oficial al clubului CSM București, de îndată ce acesta va veni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen