Echipa de handbal masculin CS Caraș Severin este prima semifinalistă a Cupei României, după ce a învins vineri, la turneul de la Brașov, formația HC Odorhei, scor 38-37 (19-18), în sferturile de finală ale competiției.
CS Caraș Severin va juca în semifinale cu câștigătoarea din al doilea sfert de finală, dintre Poli Timișoara și Știința Bacău, meci programat de la ora 16.00.
Ultimele două partide din sferturi vor avea loc între HCM Constanța-Energia Pandurii Tg. Jiu (ora 18.00), respectiv Potaissa Turda-CSU Suceava (20.00). Câștigătoarele celor două meciuri se vor înfrunta ulterior în cea de-a doua semifinală a Cupei României.
Sâmbătă vor avea loc cele două semifinale, de la orele 11.00 și 13.15, iar duminică finala Cupei României, cu începere de la ora 16.15.
Competiția similară feminină va avea loc la Oradea, între 20-22 mai.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER