Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Croatul Ivica Rimanici preia campioana

Croatul Ivica Rimanici preia campioana

Astăzi, la ora 18:00, Oltchim îl va prezenta pe noul antrenor al echipei feminine de handbal. Este vorba despre croatul Ivica Rimanici. Vom reveni cu amănunte.

Tehnicianul croat Ivica Rimanici este noul antrenor al echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde îi succede lui Gheorghe Tadici. Acesta a mai antrenat echipele Nordstrands (Norvegia), Krim Ljublijana (Slovenia), Austria Viena, Podravka Koprivnica (Croația) și, ultima dată, naționala Japoniei, în perioada 2006-2007, va fi prezentat astăzi, la ora 18:00, la Rm. Vâlcea.
Echipa campioană a rămas fără antrenor din 11 iunie, când actualul selecționer, Gheorghe Tadici, a renunțat la funcția de principal pe banca Oltchimului.

Conducerea clubului vâlcean a negociat pentru preluarea postului de antrenor, între alții, și cu ungurul Peter Kovacs, care pregătește naționala Turciei.

Oltchim Râmnicu Vâlcea își va relua pregătirile la 15 iulie.

Vom reveni cu amănunte.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Cum ar fi manipulat cele 10 bănci valoarea ROBOR. Președintele Consiliului Concurenței: „Problemele se vor rezolva când intrăm în zona euro”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro