Criteriile de valoare impuse de FR de Handbal la transferul străinilor este un „fenomen unic” în Europa! Cum sunt ajutate cluburile de Federaţia de la Budapesta. „Cu mâna pe suflet, admit că suntem departe de ei”

30 aug 2019 3517 afişări Handbal
Criteriile de valoare impuse de FR de Handbal la transferul străinilor este un „fenomen unic” în Europa! Cum sunt ajutate cluburile de Federaţia de la Budapesta. „Cu mâna pe suflet, admit că suntem departe de ei”
GALERIE (2 de imagini) VEZI GALERIA

Criteriile de valoare pentru transferul jucătorilor străini în handbalul românesc reprezintă un subiect fără sfârşit. În primul rând, pentru că în niciun alt campionat din Europa nu există aşa ceva. Slobodan Neskov, un impresar sârb cu origini româneşti, cu activitate în foarte multe campionate din Europa, a stat de vorbă cu ProSport. Într-un interviu amplu, el a vorbit deschis despre acest subiect fierbinte, dar şi despre altele. Interlocutorul nu a ezitat să puncteze decisiv când a fost cazul. Aceste criterii s-au născut şi în baza unei „legaturi dintre doi oameni. Unul care ţine hăţurile şi un băieţel care a profitat de relaţia sa cu primul”. Nu a dat nume, dar trimiterea a fost evidentă către preşedintele Alexandru Dedu şi Flaviu Sâsâeac, preşedintele Potaissei Turda, omul care îi asigură practic majoritatea conducătorului FR de Handbal în Consiliul de Administraţie atunci când se iau deciziile.

Slobodan Neskov cunoaşte foarte bine handbalul românesc, fiind una dintre persoanele cel mai bine informate despre ce se întâmplă pe plan intern. A fost chiar reprezentant al Federaţiei Române de Handbal la Campionatul European din 2012 şi Campionatul Mondial din 2013. În ultimii ani, el a realizat peste 50 de transferuri în Liga Naţională, feminin şi masculin, printre care Sijan Dane, Javier Humet, Krsto Milosevic, Jelena Lavko, antrenorul Caslav Dincic, etc.

După câteva tentative încercate, Slobodan Neskov a acceptat să ofere un interviu pentru ProSport, în care a atins şi câteva subiecte extrem de actuale în handbalul românesc.

Sunteţi de ani de zile în miezul evenimentelor handbalul românesc, aţi prins şi perioade de succes, dar şi perioade cu rezultate nesatisfăcătoare, aţi văzut cum au mers lucrurile şi cu vechea conducerea FR de Handbal, dar şi cu actuala. Unde credeţi că se află handbalul românesc în momentul de faţă?

Aş privi lucrurile puţin mai diferit, nu există ”unde se află handbalul românesc”, ci încotro se îndreaptă o parte a societăţii numită „Lumea Handbalului Românesc”. Şi, cel mai important lucru, care sunt motivele şi intenţiile oamenilor cu putere de a lua decizii. Mai exact, care este rezultatul acestor intenţii şi motive. În faţa faptelor şi Dumnezeii tac! Lucrurile sunt aşa de complexe şi de complicate, încât este evident că ceva simplu stă în spate. Dacă lucrurile erau clare, erau şi bine intenţionate şi aduceau rezultate concrete, rezultate care nu au nevoie de filosofie pentru a fi explicate.

Aveţi un deceniu de când sunteţi implicat în manageriat sportiv, mai exact impresariat. Opinia generală este că impresarii sunt capii răutăţilor în sport şi că toate maşinaţiile încep cu ei. Care este părerea d-voastră despre acest subiect?

Este cert că dacă un manager este impresar în adevăratul sens al cuvântului, este şi un om cu o influenţă respectabilă. Aceasta provine din relaţii puternice cu oameni din mai multe structuri şi nu numai din lumea sportului. Dar asta nu este esenţial, ci faptul cum s-a ajuns în situaţia de a avea aceste relaţii şi cum sunt folosite, de fapt, ele, pentru ce scopuri. Acolo este şi răspunsul la întrebarea dumneavostră. Apoi, sunt mulţi care se implică în această meserie într-un fel total greşit şi nu depăşesc aşa-numitul nivel ”ajutoarele cluburilor în aducerea jucătorilor”. Este, din păcate, ceva ce nu prea are legătură cu ideea de „agentul sportivilor” şi intră total greşit în categoria respectivă. În general, omul şi caracterul lui pictează funcţia pe care o deţine. Aşa a fost întotdeauna şi aşa va rămâne.

Transferaţi jucători în mai multe ţări, precum Ungaria, Polonia, Germania, spaţiul ex-iugoslav. Totuşi, în România sunteţi prezent mai mult decât în alte ţări. Din informaţiile deţinute, mama d-voastră este româncă, adică sunteţi pe jumătate român. Cum vedeţi România în comparaţie cu alte ţări când e vorba de sport şi succes în sport?

Aţi atins un subiect forte sensibil pentru mine. Înainte de toate, un om trebuie să fie îndrăgostit de neamul său. „Românul de azi” este un produs al societăţii pe care trebuie să o despachetăm cu toţi. Român este un cuvânt sfânt. Sfânt a devenit prin jertfa strămoşilor noştri, nişte oameni în faţa cărora s-au inclinat multe dintre popoarele cu care s-au înţeles mai bine sau mai puţin bine. „Românul de azi” a admis „păcăleala” că este inferior, dar vă dau cuvântul că nu toţi au acceptat cu acest lucru. Vă spun că nu este mai slab decât alţii, deşi realitatea este total diferită. Sunt şi români care sunt pregătiţi pentru orice, doar ca să păstreaze demnitatea şi mândria lor. Care ştiu ce înseamnă să respecţi, dar să nu accepţi mai puţin. Azi lucrurile nu sunt bune, dar atâta timp cât sunt oameni care sunt pregătiţi pentru luptă şi fac sacrificiile necesare pentru a aduce un bine neamului său, un popor nu este pierdut. Toate lucrurile spuse sunt în cea mai strânsă relaţie cu marile succese în sport, care ne lipsesc în ultima perioadă. Iar toate acestea sunt legate de lipsa oamenilor de calibru şi a caracterelor mari.

Cum se vede prin ochii unui impresar criteriile de valoare impuse de Federaţia Română de Handbal pentru transferul jucătorilor străini?

Este simplu si clar. Sunt trei motive pentru care faci un asemenea lucru, plec de la premisa că intenţiile sunt bune. 1. Pentru a ajuta la dezvoltarea jucătorilor autohtoni. 2. Pentru a încearca să îmbunătăţeşti nivelul prezentării echipelor de top în cupele europene. 3. Pentru a ajuta cluburile să încerce să se justifice în faţa autorităţilor locale, de altfel sponsori principali la majoritatea echipelor, cu sumele imense cheltuite pentru transferul unor jucători la preţuri mult mai ridicate decât până acum.

Atât timp cât nu se impune un număr strict de străini, fie 4-5 ca la unguri sau, mă rog, 6, nu putem vorbi despre nici o protejare şi despre ajutorul pentru creşterea jucătorilor români. Lucrurile sunt foarte clare, declaraţiile domnul Petre Ivănescu într-un interviu pe care l-am citit la d-voastră sunt mai mult decât edificatoare. Dacă handbalul românesc, aici mă refer la cel masculin, mai respiră cât de cât aerul european, meritul aparţine sută la sută cluburilor. Este suficient să se înţeleagă că managerii cluburilor sunt mult mai competenţi când este vorba despre ce trebuie adus pentru a se obţine performanţe.

Majoritatea cluburilor sunt strict împotriva acestor criterii, iar unele şi-au exprimat public nemulţumirea. Lucrurile au fost impuse, nu şi aceptate. Ca să vă dau un amănunt şi din interior despre impunerea acestor criterii. Aici este vorba de legatură dintre doi oameni. Unul care ţine hăţurile şi un băieţel care a profitat de relaţia sa cu primul. Spre nefericirea acestuia din urmă, nici până acum, după ani buni în care conduce o echipă din provincie, nu a reuşit să înveţe cum să aducă un jucător bun din străinătate, iar la nivelul său modest încearcă să-i împiedice şi pe alţii să progreseze. Problema este că orice lucru pe care îl faci, are şi preţul lui, indiferent de faptă. Dacă eşti conştient sau nu de asta, o să plăteşti. Înainte de a porni la drum pentru îndeplinirea dorinţelor sale, un om serios analizează toate consecinţele care provin din lupta respectivă şi atingerea obiectivelor. Acolo este şi diferenţa dintre oamenii serioşi şi ceilalţi băieţi. Ştiţi cum este, un om cu inteligenţă, dar fără anvergură va duce la îndeplinirea obiectivelor, pentru care apoi se vor plăti preţurile mai mari decât au fost beneficiile.

Aţi mai întâlnit reguli, criterii de valoare la transferuri şi în alte campionate?

Sincer, nimeni nu face asemenea lucruri. Nu poţi tu să-i spui cuiva ce poate sau ce nu poate cumpăra cu banii săi. Aici este şi o problemă care vine în contradicţie cu Legea Muncii Uniunii Europene, dar pe acest subiect poate vom dezbate mai mult cu altă ocazie.

Haideţi să luăm cazul vecinilor noştri, Ungaria, campionat cu care d-voastră vă intersectaţi. Şi acolo se transferă jucători străini, cum este perceput tot acest fenomen în Ungaria?

După tot ce am văzut acolo, cu mâna pe suflet mă văd nevoit să admit că suntem departe de ei. Cum tratează ei problemele şi cât sunt cluburile ajutate de federaţia lor. Liga a impus limită de 5 străini în campionat, pentru care nu trebuie să se plătească niciun forinţ. Dacă un club vrea să transfere peste aceşti cinci străini, atunci un club plăteşte o sumă de 5 milioane de forinţi, aproximativ 15.000 de euro. Asta este la masculin. La feminin, limita este la patru jucătoare străine, iar taxe se percep începând cu a cincea sportivă. Cu toţi ştim unde este handbalul feminin şi masculin din Ungaria, la nivel de echipe naţionale. Şi încă un detaliu, eu spun foarte important. Echipele care reprezintă Ungaria în Liga Campionilor, Pick Szeged şi Veszprem, nu trebuie să plătească taxe pentru faptul că transferă mai mulţi străini. Ele sunt astfel sprijinite de federaţie, se porneşte de la premisa că aceste cluburi îi reprezintă pe toţi în Europa la cel mai înalt nivel, adică în Champions League. Aşa procedează ungurii.

De ce Portugalia, să spunem o naţiune mai de nivelul României în ultima vreme, reuşeşte azi să facă rezultate peste tot, cluburi, naţională, sectorul juvenil?

Portugalia este o ţară care a avut o cădere înainte de a reveni din nou în prim-plan. Există o perioadă în care ei au fost chiar foarte bine, în urmă cu 10-15 ani, în 2003 au organizat şi un Campionat Mondial. Nu erau doar Porto şi Braga, ci au avut mai multe echipe cu străini de calitate şi rezultate bune, precum Madeira, Horta, Belenenses. În ultimii ani s-au mobilizat, astfel că au reuşit din nou să crească. În prim-plan au fost investiţiile mult mai mari realizate în cluburile de top care au şi secţii de fotbal, Porto, Sporting şi Benfica, unde transferurile unor jucători de top au devenit o obişnuiţă. Dar, iarăşi, cel mai important lucru s-a întâmplat la nivel de federaţie. Fiindcă sunt într-o relaţie corectă cu Paulo Pereira, selecţionerul Portugaliei, am avut prilejul de a avea informaţiile la prima mână, cum s-au schimbat lucrurile acolo. Antrenorul a fost şi în România la CSM Bucureşti, iar reacţia lui vizavi de ce se întâmplă în Liga Naţională, am perceput-o ca pe un semnal de alarmă pe care ni l-a oferit. Nu pleacă nimeni doar aşa şi lasă un contract de peste 70.000. Menţionez, fără a avea o altă echipă la care să plece pentru a-şi continua activitatea. Drept dovadă, nici până acum, când au început majoritatea campionatelor din Europa, Paulo nu s-a transferat la vreo altă grupare.

Cum vedeţi sezonul 2019-2020 în România? Cine ar putea fi revelaţia?

În primul rând, sunt convins că va fi un campionat mai slab decât anul trecut. Cluburile au transferat nişte jucători care n-ar fi ajuns niciodată în Liga Naţională dacă ar fi fost vorba despre o piaţă liberă. Vom vedea cu toţi dacă aceşti jucători sunt la nivelul necesar pentru a fi numiţi „întăriri”. Aici mă refer la jucători care au ”au prins” criteriile de valoare stând pe banca de rezerve a echipelor care s-au calificat în Final Four în Liga Campionilor şi Cupa EHF şi la jucători care au fost în loturile naţionale ale Braziliei, Egiptului. Dintre cei care au fost transferaţi, sunt foarte puţini care au avut roluri importante în loturile respective, dar au avut ”criterii”. Revelaţia nu are cum să nu fie echipa din oraşul Turda. Altfel, campiona va fi Dinamo.

În final, aş dori să vă întreb despre jucătorii sârbi, care şi azi sunt la mare căutare de marile cluburi din Europa. Dezvăluiţi-ne un secret despre ei...

Primul lucru care îmi vine în gând este că acest lucru este absolut posibil şi cu jucătorii din România. Cu orice tânăr care pune osul la muncă, dar se dezvoltă şi în afara terenului ca o persoană curajoasă, cinstită, demnă şi, înainte de toate, plină de respect. În primul rând, trebuie să se respecte pe el însuşi şi vă spun că mâine va ajunge şi el unde azi sunt mai mulţi sârbi, spanioli, croaţi ori danezi. Bineînţeles că o parte foarte importantă este şi nivelul jucătorului, dar repet, partea crucială este personalitatea. Şi noi trebuie să lucrăm cu toţi pentru a accentua acest punct.

Când este vorba de sârbi, spun că întotdeauna au fost produsul mentalităţii individuale, să nu zic a factorului biologic. Dezvoltarea personalităţii şi-a spus cuvântul, findcă un sistem bine pus la punct nu prea a existat, din păcate. Deci, nu putem vorbi despre factori sociali de dezvoltare a personalităţii. Mai este vorba şi despre un număr respectabil de antrenori la copii şi juniori aflaţi la un nivel foarte bun. Iarăşi, aş spune că aşa ceva există şi în România. în handbalul feminin.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.