Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Cristina Neagu: „Am ales să joc la Oltchim și dau totul pentru această echipă”

Cristina Neagu: „Am ales să joc la Oltchim și dau totul pentru această echipă”

Jucătoarea echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Cristina Neagu, crede că apărarea va cel mai important atu al campioanei României în dublă confruntare cu Viborg, din finală Ligii Campionilor la handbal feminin. "Apărarea va conta foarte mult. Nu ne facem probleme, le vom avea acolo în centru pe Steluța Luca și Vali Bese, nu ne este frică. Ne vom apăra bine și vom da goluri multe pe contraatac. Noi am mai jucat cu ele în deplasare, în acest sezon, dar rezultatul nu mai avea miză prea mare, și noi și ele eram calificate. Acum va fi cu totul altceva, este finală Ligii Campionilor. Astfel de meciuri trebuie să le joci cu mintea la ține. Vom întâlni o echipă foarte puternică, dar și noi avem valoare, șansele sunt egale", a spus jucătoarea. Interul Olchimului a adăugat că nu se gândește la faptul că Viborg s-a interesat de serviciile sale înainte de a semna cu Oltchim: "Și dacă ajungeam la Viborg jucăm finală Ligii Campionilor. Nici nu mai contează, am ales să joc la Oltchim și dau totul pentru această echipă. Oricum, îi vom simți aproape pe vâlceni în ambele meciuri, chiar dacă mulți dintre ei nu au reușit să facă rost de un bilet de intrare la finală. Știm că ne vor susține din față televizoarelor i le mulțumim încă odată pentru că ne-au ajutat enorm în această campanie europeană".
Cristina Neagu: "Am ales să joc la Oltchim și dau totul pentru această echipă"

Jucătoarea echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Cristina Neagu, crede
că apărarea va cel mai important atu al campioanei României în
dublă confruntare cu Viborg, din finală Ligii Campionilor la
handbal feminin.

„Apărarea va conta foarte mult. Nu ne facem probleme, le
vom avea acolo în centru pe Steluța Luca și Vali Bese, nu ne este
frică. Ne vom apăra bine și vom da goluri multe pe contraatac. Noi
am mai jucat cu ele în deplasare, în acest sezon, dar rezultatul nu
mai avea miză prea mare, și noi și ele eram calificate. Acum va fi
cu totul altceva, este finala Ligii Campionilor. Astfel de meciuri
trebuie să le joci cu mintea la ține. Vom întâlni o echipă foarte
puternică, dar și noi avem valoare, șansele sunt egale”
, a
spus jucătoarea.

Interul Olchimului a adăugat că nu se gândește la faptul că Viborg
s-a interesat de serviciile sale înainte de a semna cu Oltchim:
Și dacă ajungeam la Viborg jucam finală Ligii Campionilor.
Nici nu mai contează, am ales să joc la Oltchim și dau totul pentru
această echipă. Oricum, îi vom simți aproape pe vâlceni în ambele
meciuri, chiar dacă mulți dintre ei nu au reușit să facă rost de un
bilet de intrare la finală. Știm că ne vor susține din față
televizoarelor i le mulțumim încă odată pentru că ne-au ajutat
enorm în această campanie europeană”
.

La rândul sau, jucătoarea Valeria Bese a declarat că handbalistele
de la Oltchim nu au fost anunțate de conducerea clubului care este
sumă de bani pe care o vor primi în cazul în care vor câștiga Liga
Campionilor: „Nu știm care este valoarea primei, nu am fost
anunțate dar nici nu ne interesează. Nu ne interesează banii,
astfel de partide se joacă cu sufletul. În acest moment cel puțin
pentru mine sunt meciurile cele mai importante din viață sportivă,
dar sper să mai am parte de o finală în carieră”.

Partida tur dintre Viborg HK și Oltchim Râmnicu Vâlcea va avea loc
sâmbătă, de la ora 17.15, la Herning, (în direct la PRO TV), iar
cea retur se va disputa în 15 mai, de la ora 20.45, la Sala „Ioan
Kunst Ghermanescu”, din București, tot în transmisiunea directă la
postul Pro TV.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro