Coordonator pentru națională! Marius Szoke, 23 ani, a decis derby-ul Steaua – CSM București, după un joc de pus în ramă

Coordonator pentru națională! Marius Szoke, 23 ani, a decis derby-ul Steaua - CSM București, după un joc de pus în ramă

Steaua București a dat semnalul revenirii în Liga Zimbrilor, în derby-ul bucureștean cu CSM. Echipa lui Ovidiu Mihăilă a câștigat cu 30-28 într-un joc din cadrul etapei a 5-a, omul meciului fiind indiscutabil Marius Szoke, un handbalist în vârstă de 23 de ani.

Ambele formații au avut un debut ezitant de sezon, după patru etape fiind destul de departe de liderul Dinamo, dar și de HC Odorhei, care a avut la rândul ei un parcurs fără greșeală. În prima parte a jocului, CSM București a dat senzația că a trecut mai repede peste rezultatele negative, iar după numai 12 minute s-a desprins la 9-4. Bernatonis a lansat torpile la foc automat, iar poarta Stelei nu a avut nicio reacție. În primele 12 minute, în dreptul gazdelor nu s-a contabilizat nicio intervenție la poartă.

Ovidiu Mihăilă a făcut o primă mișcare inspirată și l-a introdus între buturi pe veteranul Florin Dragomir, care și-a făcut imediat simțită prezența. Două parade au fost suficiente pentru a resuscita Steaua, responsabil cu reușitele în atac fiind Marius Szoke, coordonatorul de joc care și-a început recitalul.

În numai 11 minute, formația gazdă a restabilit egalitatea, 12-12. Din acel moment, nicio echipă nu a mai reușit să se desprindă la mai mult de 2 goluri. CSM București a fost totuși gruparea care a fost mult timp la conducere, dar de fiecare dată Steaua a avut răspuns, avându-l vârf de lance pe Szoke, susținut foarte bine și de Georgescu.

Avantajul s-a schimbat de câteva ori, în funcție de evoluția portarilor. Până în minutul 58, când același Marius Szoke a lovit decisiv, pentru 29-28. Condusă la intrarea în ultimele 2 minute, CSMB a început să se precipite și a căzut pradă tensiunii. O greșeală în atac a oaspeților a fost speculată imediat de Georgescu, care a închis tabela la 30-28. Steaua avea nevoie de un astfel de meci pentru a renaște în Liga  Zimbrilor. În schimb, situația la CSM București nu este deloc fericită, după ce a pierdut cu ambele rivale din Capitală, în debutul acestui sezon.

Steaua – CSM București 30-28

Au marcat: Georgescu 9, Szoke 8, Grasu 4, Cristescu 4, Florea 2, Johansson 2, Dmitrijevic 1 / Bernatonis 9, Saurina 6, Humet 3, Stamate 2, Rotaru 2, Gjeorgjievski 2, Novanc 2, Aslanyan 1, Stavrositu 1

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro