Constanța a făcut** ISTORIE!

Redactor:
Marius Hutu
Constanța a făcut** ISTORIE!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Calificarea campioanei Ro­mâniei între cele mai bune 16 echipe
ale Europei s-a transformat în certitudine. HCM Constanța a
bătut-o, sâmbătă, la Buzău, cu 34-23, pe PAOK Salonic și este și
matematic în optimile Ligii Campionilor.

De vreo zece ani, Fibrexnylon, HCM, Dinamo sau Steaua,
campioanele României din ultimul deceniu, au tot încercat să treacă
o graniță interzisă României în handbalul european masculin,
calificarea în faza a doua a celei mai tari competiții la nivel de
cluburi. Unele au fost aproape, altele n-au avut nicio speranță.
Visul s-a transformat sâmbătă în realitate, când HCM Constanța a
făcut pasul așteptat de ani buni. Calificarea era decisă însă de
câteva etape, partida cu PAOK fiind o simplă formalitate.
„Marinarii” au câștigat clar, cu 34-23, trecându-și în cont a patra
victorie în grupa A. Jucătorii lui Zoran Kurteș și Eden Hairi n-au
fost recompensați în parte pentru succesele cu Montpellier sau Pick
Szeged, ci au avut primă de obiectiv, aceasta fiind de 4.000 de
euro pentru fiecare.

Veszprem,
adversara dorită în optimi

Rețeta succesului formației constănțene a fost dezvăluită de
directorul general, Ali Nurhan: „Am reușit să-i facem pe jucătorii
cu experiență să rămână la noi și am implementat câteva soluții de
viitor, precum Csepreghi, Mureșan și Sadoveac. Prin transferurile
efectuate, HCM a știut să aibă jucători atât în primul «7», cât și
pe banca de rezerve, care să poată intra oricând”.

În optimile Ligii Campionilor, HCM ar putea înfrunta una dintre
echipele Veszprem, Ciudad Real sau Barcelona. Constănțenții au însă
o dorință, să aducă în România fosta echipă a regretatului Marian
Cozma. „Cred că Veszprem este cea mai bună opțiune. Nu că am
subestima handbalul maghiar, dar este de un nivel mai accesibil
pentru noi”, a spus antrenorul secund Eden Hairi.


„Am scris o parte de istorie, sperăm să nu fim și ultima
echipă calificată în optimi”,
George Buricea, jucător
HCM


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×